News

Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion Air France a aterizat de urgență. Care a fost cauza

Au fost momente de panică la bordul unei aeronave Air France, cu direcția Paris-Erevan. Piloții au aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui pasager.
31.03.2022 | 21:43
Alerta pe Aeroportul Otopeni Un avion Air France a aterizat de urgenta Care a fost cauza
Momente de panică pentru pasagerii unui avion Air France. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

O aeronavă Air France a aterizat de urgență, joi seară, pe Aeroportul Otopeni. Piloții au făcut o astfel de solicitare, din cauza stării de sănătate a unui pasager.

O aeronavă Air France a aterizat pe Aeroportul Otopeni, după ce un pasager a avut dureri toracice

În avionul cu direcția Paris-Erevan, un bărbat în vârstă de 68 de ani a acuzat dureri toracice. La aterizare, a fost preluat de echipajele medicale române.

ADVERTISEMENT

Inițial, i s-au acordat îngrijirile necesare de către Serviciul de Ambulanţă al Aeroportului Henri Coandă, după care a fost preluat de cadrele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a informat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, scrie News.ro

O aeronavă Wizzair a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni din cauza unui pasager beat

Evenimentul de față vine la câteva zile, după ce pe data de 24 martie, o aeronavă a companiei WizzAir a trebuit să aterizeze de urgență, tot pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui pasager aflat sub influența alcoolului.

ADVERTISEMENT

Atunci, un bărbat în vârstă de 44 ani s-a luat de mai multe persoane, iar la un moment dat chiar s-a bătut cu un alt individ. Mai mult, pasagerul a amenințat că deține asupra lui un cuțit.

La aterizare, agresorul a fost preluat de forțele de ordine. Pe numele lui s-a demarat o cercetare penală.

ADVERTISEMENT

”Motivul, un pasager român în vârstă de 44 ani a provocat un scandal la bordul aeronavei care venea din direcţia Copenhaga-Bucureşti.

Bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a fost preluat din aeronava la aterizare de către Poliţia de Frontieră, urmând a se întocmi lucrare penală pentru încălcarea prevederilor Codului aerian ( art. 119 alin 2).”, a reacționat după incident Poliția de Frontieră.

ADVERTISEMENT

Din fericire, până la intervenția poliției, individul a fost imobilizat de echipajul avionului. Totodată, nu s-au înregistrat victime, iar asupra lui nu s-au găsit obiecte periculoase, așa cum amenința.

ADVERTISEMENT