Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii Publice (CNPP) a făcut un anunț în interesul pensionarilor care își așteaptă deciziile de recalculare.
Daniel Baciu a transmis că toți angajații Ministerului Muncii fac eforturi imense în acest proces. Consideră că aceasta este cea mai mare recalculare din ultima jumătate de secol, iar pentru acest proces se folosește de un sistem „de ultimă generație”.
„Cred că am avut 5-6 programe informatice după Revoluție până în prezent, acum am reușit ca aceste dosare să fie introduse într-un sistem de ultimă generațiie. Adică acum toate dosarele sunt digitalizate. Vorbim de reforma administratitivă, unde toate aceste dosare sunt recalculate, unde noua formulă de calcul este parte a noii Legi a Pensiilor”, a declarat Daniel Baciu pentru România TV.
Angajații Ministerului Muncii, responsabili de recalcularea pensiilor, lucrează din greu, spune șeful CNPP. Bugetarii vin și în weekend, lucrează în ture și au reușit ca până la data de 6 august să rezolve 85% din tot procesul.
„Să știți că este un efort incomensurabil. Acum, colegii mei sunt la serviciu, se lucrează și în ture până la orele 22. Se lucrează și sâmbăta și duminica, astfel încât acest proces să fie finalizat în termenii asumați. Până în data de 15 august trebuie să le finalizăm și să le calculăm și să le tipărim. Apoi trebuie să ca Poșta Română să le expedieze către pensionari.
Suntem în grafic. Peste 85% din numărul total al pensionarilor, adică în jur de 4 milioane, a fost deja finalizat. Vineri se va finaliza acest proces, astfel încât colegii de la Poștă să aibă suficient timp pentru a le expedia către destinatari”, a transmis Daniel Baciu la România TV.
De asemenea, este conștient de faptul că pot apărea erori, însă nu-și dorește ca cetățenii să meargă în instanță pentru a-și face dreptate. În viziunea sa, lucrurile se pot rezolva și în mod amiabil, cu o vizită la ghișeu.
„Cred că nimeni dintre noi nu ne dorim să se ajungă în instanță și am convingerea că deciziile sunt corect calculate. Pe de alta parte, trebuie să admitem ca există poate și eroare umană, deci până la judecată, trebuie să existe o procedură prealabilă.
Orice pensionar care are orice nelămurire, poate să vină în audiență pentru a depune o petiție. Aceste lucruri ar trebui să fie rezolvate înainte să ajungem în instanță. Nu ne dorim să se ajungă aici”, a adăugat acesta.