După alertele de inundații emise sâmbătă, specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au venit cu noi vești nu foarte bune.
Duminică, hidrologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu de inundaţii. Aceasta este valabilă până luni la miezul nopţii, pe râuri din bazinele hidrografice Tur şi Crasna, în judeţul Satu Mare.
Tot în cursul acestei zile, în vigoare a intrat și un cod galben. Valabil de duminică, ora 12.00, până marți, la ora 12.00, codul vizează sectoare de râuri din 11 bazine hidrografice.
”Începând de astăzi, duminică, ora 12:00, până marţi, 20 decembrie, la aceeaşi oră, a intrat în vigoare codul galben pentru unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Tur, Crasna, Someş, Mureş şi Timiş.
În următoarele 24 de ore, acelaşi cod este valabil şi pentru anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb, Bârzava, Moraviţa, Nera şi Jiu. Fenomenele vizate constau în creşteri de debite şi niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu depăşiri ale Cotelor de apărare”, potrivit unui comunicat transmis de INHGA.
În contextul acestor alerte, reprezentanții INHGA recomandă respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.
În acest weekend, inundațiile au creat probleme în mai multe zone din țară.
Ploile abundente din ultimele zile au dus la creşterea nivelului apei râului Sălăuța din Bistrița – Năsăud. Aici, apa a ieşit din matcă şi a inundat zeci de gospodării din localitatea Coșbuc.
S-a depășit cota de atenție a răului Sălăuța cu circa 35 de cm. Probleme mari au fost în comuna Coșbuc, situată de-a lungul râului. 40 de gospodării au fost inundate. Apa a intrat mai mult în curți și beciuri.
Precipitațiile abundente au dus la inundații și în județele Mehedinţi şi Caraş-Severin.