Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe alerte cod roșu, portocaliu și galben de caniculă și furtuni puternice. Toată țara se va confrunta cu vremea extremă în următoarele zile.
Mini-vacanța de Sfânta Maria din acest an se anunță una extrem de încărcată din punct de vedere meteorologic. Românii care ajung la munte sau la mare vor avea parte de toate manifestările posibile ale vremii în sezonul cald.
Astfel, ANM a emis nu mai puțin de trei mesaje de avertizare. Două dintre ele se referă la valul de căldură care se manifestă deja de mai multe zile, iar unul la un episod de instabilitate: furtuni, averse, vijelii și grindină.
Vineri, 16 august, între orele 12.00 – 21.00, furtunile violente lovesc în special zonele de munte. ANM anunță că, în acest interval, în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
”Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului”, spun meteorologii.
Tot vineri, aproape întreaga hartă a țării e colorată de alerte de caniculă. Cea mai gravă situație se anunță în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Aici este cod roșu.
Temperaturile maxime vor fi de 39…41 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Un cod portocaliu vizează centrul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum și în vestul și centrul Munteniei. Aici va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade, iar minimele de 21…22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Cald va fi și în restul țării. În nordul Crișanei, Maramureș, Moldova, sud-vestul Dobrogei și local în Transilvania și Muntenia, temperaturile maxime vor fi în general de 34…37 de grade.
Sâmbătă, 17 august, valul de caniculă rămâne de interes în toată țara. Din nou, sub cod roșu vor fi județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
Aici, temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade și izolat de 40 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest.
Codul portocaliu vizează sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul și centrul Munteniei. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar minimele, de 20…22 de grade.
Restul județelor sunt sub cod galben mâine. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local minimele vor fi de 18…20 de grade, anunță ANM.