Alessio este unul dintre cei mai ascultați cântăreți de muzică de petrecere de la noi. La o singură melodie are peste 40 de milioane de vizualizări pe Youtube, însă în ciuda succesului și a familiei minunate pe care o are, a căzut în ghearele depresiei.
Tânărul a povestit pentru FANATIK cu ce s-a confruntat timp de 4 luni, la scurtă vreme după ce s-a întors din Virginia, Statele Unite, unde a stat 9 luni la sora lui.
Alessio susține că nu știe care a fost cauza depresiei sale, dar a descris cu lux de amănunte prin ce stări a trecut. A avut la un moment dat și atacuri de panică și au fost perioade când nu a vrut să stea de vorbă nici cu ai lui.
Cântărețul crede că neliniștea sa sufletească s-ar fi putut declanșa în America, unde totul era foarte diferit pentru el față de România. Când a ajuns în țară, la începutul lunii ianuarie, lucrurile au început să se complice pentru el.
„Am simțit chestii destul de nașpa. Am fost depresiv. Am ajuns și la psiholog, unde am făcut vreo două ședințe, dar între timp mi-am zis că trebuie să mă ridic.
Eu am realizat abia după cele 4 luni de angoase că e ceva în neregulă cu mine. Pe lângă psiholog, am încercat să vorbesc cu mama, dar ea nu înțelegea ce trăiesc. Ea mi-a zis mereu că mă vede bine. Sora mea ce m-a mai înțeles”, a declarat Alessio pentru FANATIK.
De la cele 9 luni de vis pe care le-a trăit în Statele Unite, unde a spus că a gustat din ce înseamnă visul american a fost în pragul iadului atunci când a ajuns înapoi în țară.
Pe de o parte, dorul de casă a fost destul de puternic atunci când se afla în Virginia, însă în același timp a început să se acomodeze cu viața de acolo și cu mentalitatea americanilor.
„Mi s-a părut totul exact ca în filme. Acolo nici încuietoarea de la ușă nu e ca la noi. Mi-a plăcut foarte mult. Timp de trei luni nu am realizat noțiunea timpului. După alea trei luni, a început să îmi fie dor de casă”, a adăugat Alessio.
Cel mai dificil moment a fost când a decis să nu mai audă de nimeni. Era pregătit pentru orice și nu i-ar fi păsat dacă ar fi pățit ceva. Alessio a ținut să precizeze că nu a avut gânduri sinucigașe, însă au fost destule senzații negative în capul lui.
„Nu mă mai bucura pur și simplu nimic. Am avut și niște atacuri de panică pe care am reușit cumva să le controlez. Plecam de acasă fără să știu unde merg și ce fac.
Am fost două săptămâni departe de ai mei. Le-am zis să nu mă sune că îi voi contacta eu”, a mai povestit artistul.
După această perioadă dificilă a realizat câteva lucruri esențiale.
„Mi-am dat seama că poți să ai orice, carieră, familie, dar dacă nu ai liniște sufletească nu mai contează banii. Dacă n-ai liniștea aceea interioară e ca și cum ai ține un loc ocupat pentru nimic. În viață trebuie să faci sacrificii, dar să nu te pierzi pe tine”, a încheiat interpretul de muzică de petrecere.