Recent, Alex Băluță (32 de ani), fost fotbalist, printre altele la Universitatea Craiova și FCSB, s-a aflat în negocieri avansate cu Poli Timișoara, nou-promovată în Liga 2, dar în cele din urmă mutarea nu s-a mai realizat, iar jucătorul a semnat ulterior cu o altă formație din liga secundă, Chindia Târgoviște, după cum FANATIK a informat în exclusivitate la momentul respectiv.
După ceva timp, în spațiul public s-a aflat de ce au decis bănățenii să renunțe la aducerea mijlocașului ofensiv. Raportul de scouting despre care se spune că ar fi fost întocmit de clubul de pe Bega a fost publicat de iamsport.ro. Iar în analiza respectivă s-ar fi făcut inclusiv referiri la viața privată a fotbalistului, mai exact la faptul că el ar avea probleme mari cu jocurile de noroc, iar din această perspectivă ar reprezenta un pericol pentru colegii săi, în principal pentru cei mai tineri:
„A pierdut apartamente și sute de mii de euro din patima jocurilor de noroc / Risc foarte mare de impact negativ asupra jucătorilor tineri și a vestiarului prin lipsa de profesionalism / Craiova a fost nevoită să îi plătească datoriile la cămătari / Jucător cu personalitate, agresiv, puțin recalcitrant chiar”.
Mai mult, în acel raport s-ar fi specificat și că Băluță ar fi avut nevoie la un moment dat de intervenție financiară din partea celor de la Universitatea Craiova, când încă juca acolo în mod evident, pentru acoperirea unor datorii către cămătari. În mod așteptat, fotbalistul a negat petrecerea acestor chestiuni și, în plus, a decis să reclame clubul Poli Timișoara la FRF pentru defăimare.
Asta pentru că a considerat că oficialii grupării viola ar fi fost cei care ar fi furnizat informațiile respective către presă. Potrivit gsp.ro, acest caz a fost pe rol la cea mai recentă ședință a Comisiei de Disciplină, pe data de 21 iulie. Atunci, s-a stabilit termenul de judecată pentru data de 29 iulie. În exclusivitate pentru FANATIK, Bara Dinu, președintele lui Poli Timișoara, a vorbit despre acest subiect.
El a transmis cu această ocazie că nu s-a pus problema ca bănățenii să fie implicați în vreun fel în această chestiune. De asemenea, a informat că se va prezenta personal la audierea de la comisiile FRF pentru a încerca să lămurească această situație: „Nu am idee de ce consideră domnul Băluță că vreun angajat al Politehnicii a transmis ceva mass-mediei. Era bine dacă întrebau, fie că e vorba despre el, fie că e vorba despre acea publicație, și se lămureau că Poli nu are legătură. Mă voi prezenta personal la audiere să o lămurim și să ne vedem de fotbal”.