Life

Alex Bodi, prima reacție după ce Bianca Drăgușanu a ajuns la DIICOT. Declarații surprinzătoare

18.02.2021 | 22:40
Alex Bodi prima reactie dupa ce Bianca Dragusanu a ajuns la DIICOT Declaratii surprinzatoare
Bianca Drăgușanu, lovitură neașteptată din partea lui Alex Bodi. Afaceristul a depus plângere penală pe numele ei. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Alex Bodi a reacționat după ce fosta sa soție, Bianca Drăgușanu a ajuns la DIICOT, ca martor în dosarul care îl vizează. Surprinzător, afaceristul consideră că este un lucru bun.

În cursul zilei de joi, 18 februarie, fosta asistentă TV s-a prezentat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din Craiova. Vedeta era așteptată acolo pentru a declara în dosarul în care fostul ei partener de viață este acuzat de proxenerism, trafic de persoane și șantaj.

ADVERTISEMENT

În ultima vreme au izbucnit mai multe scandaluri între cei doi. Blondina a dat publicității, cu doar o săptămână în urmă, imagini care demostrau că afaceristul o agresa fizic.

Alex Bodi, prima reacție după ce Bianca Drăgușanu a ajuns la DIICOT. Declarații surprinzătoare

Cu toate că lucrurile nu stau deloc bine între ei, Bodi nu se teme de citarea ca martor a femeii în dosarul în care este acuzat: „nu am de ce să îmi fac griji și nici de ce să îmi fie teamă”.

ADVERTISEMENT

„Până la urmă, vorbim despre niște lucruri serioase, vorbim aici de niște chestii care o să rămână scrise negru pe alb, și fiecare ce spune trebuie să dovedească. Până la urma urmei, adevărul va ieși, indiferent cât de târziu, adevărul va ieși la iveală”,  a adăugat el, potrivit SpyNews.

Afaceristul este încrezător că blondina o să ia lucrurile în serios: „vorbim de o instituție a României, nu e nici un fel de joacă”.

ADVERTISEMENT

Nu a uitat să menționeze și că acest lucru mai are o parte bună: „referitor la faptul că a fost chemată ca martor, ăsta e un lucru bun, așa nu o să mai ia niciodată legătura cu mine, și nici eu cu ea, ca și consecință nu o să mai dau curs acestor cancanuri pentur că justiția judecă pe fapte și pe dovezi, nu pe chestii care sunt aruncate în presă. Deci totul o să fie bine.”

Alex Bodi a fost ridicat de mascați cu mai bine de trei luni în urmă. El a petrecut o perioadă în spatele gratiilor, fiind plasat în arest la domiciliu în luna decembrie.

ADVERTISEMENT

Milionarul nu are probleme cu legea doar în acest dosar. Chiar Bianca Drăgușanu a dezvăluit că a făcut o plângere pe numele bărbatului pentru vătămare corporală și agresiune.

ADVERTISEMENT