Csikszereda a obținut prima sa victorie din istoria clubului în primul eșalon după 2-1 pe teren propriu cu U Cluj în etapa a 12-a din SuperLiga. Alexandru Chipciu a fost extrem de dezamăgit după meci și și-a vărsat frustrarea chiar pe proprii săi colegi.
Deși a fost convocat la echipa națională și pentru acțiunea din această lună, Alexandru Chipciu nu poate fi fericit în totalitate după eșecul suferit cu Csikszereda. Experimentatul fotbalist a aruncat cu săgeți în stânga și în dreapta după un nou rezultat nefast înregistrat de echipa lui în acest campionat.
„Nu ştiu explicaţiile, că dacă le ştiam preveneam ce s-a întâmplat acum. În prima repriză am avut multe ocazii, e incredibil că n-am putut marca de pe linia porţii, iar după prima repriză nu mă gândeam că nu câştigăm. După cum s-a derulat meciul, mi se pare incredibil.
La pauză am vorbit că facem, că dregem, apoi iei gol la prima fază. E crunt, se întâmplă rar un astfel de deznodământ, când în prima repriză ai ocazii, iar în a doua crezi că vei câştiga.
După golul de 2-0 a fost un haos cum de mult n-am mai trăit, adică am jucat ca nişte jucători, voiai să pleci acasă. Probabil tot spiritul ăsta a fost împotriva noastră, toţi făceau cu jumătate de măsură să treacă timpul şi să luăm bătaie. Cred că se puteau da mai multe minute de prelungiri, n-am avut nici mingi pe aici, nu că asta ar fi influenţat rezultatul ca joc mă refer, dar când nu sunt mingi şi stau pe jos 700 de ore şi să dai cinci minute de prelungiri”, a spus inițial Alexandru Chipciu.
U Cluj a fost o adevărată surpriză în sezonul trecut, când s-a aflat pe prima poziție în campionat pentru mai multe etape. Chiar dacă nu s-a menținut până la capăt pe primul loc, ardelenii au prins play-off-ul și chiar locul pentru Conference League. Alexandru Chipciu nu își explică acum de ce echipa lui nu mai arată la fel.
Arbitrajul mi s-a părut nu aş zice pro-Csikszereda. Noi am fost jalnici în repriza a doua, să folosesc un cuvânt dur. Va fi prăpăd dacă nu ne unim. Ce strigau şi suporterii că nu merităm să jucăm la U Cluj şi să ne fie ruşine trebuie să le acceptăm, că aşa e în fotbal. Când e rău trebuie să-l accepţi şi să facem ceva data viitoare.
La fotbal, golul se dă greu şi dacă-l iei uşor e clar că nu vei fi sus. Am luat goluri uşoare în toate meciurile, iar ocaziile avute nu le-am fructificat. (n.r. De ce nu mai sunteţi aceeaşi echipă din sezonul trecut?) Nu ştim, în fotbal nu ştii niciodată. Se întâmplă din cauza multor facturi şi e clar că toţi suntem de vină”, a mai declarat Alex Chipciu, la flash interviu.