Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Alex Chipciu, declarații tăioase după ce a ratat naționala: „S-a transformat într-o echipă de club”

Alexandru Chipciu a avut un discurs dur după ce Edi Iordănescu l-a ignorat și nu l-a convocat. E convins că merita să fie la Euro 2024.
11.06.2024 | 22:40
Alex Chipciu declaratii taioase dupa ce a ratat nationala Sa transformat intro echipa de club
Alex Chipciu are 6 goluri în 47 de meciuri la naționala României. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Alex Chipciu a avut un sezon excelent la U Cluj, iar multe voci îl vedeau în lotul echipei naționale la Campionatul European din Germania. Mijlocașul dreapta a fost însă lăsat acasă.

Alex Chipciu, declarații surprinzătoare: „Acum e privată echipa națională”

Alex Chipciu a ajuns la 35 de ani, însă crede că tărie că merita să fie în lotul „tricolorilor” la turneul final: „Sincer, dacă eram mai tânăr, probabil că egoul era mult mai mare, m-aș fi simțit nedreptățit. Din punct de vedere fotbalistic – la câți jucători sunt acolo, 26 – poate aș fi fost în primii 26 de jucători ai României raportat la evoluțiile avute la echipa de club și la poziția de fundaș stânga mai ales. Dacă aș fi comparat cu fundașii stânga din țară, cel puțin, cred că aș fi acolo, dar asta e alegerea selecționerului”.

ADVERTISEMENT

Jucătorul care a fost aproape de FCSB în această vară e totuși realist: „În același timp, eu n-am avut nicio contribuție la această calificare, n-am fost deloc, iar echipa națională s-a transformat în ultimul timp mai mult într-o echipă de club, cu aceeași jucători mereu, indiferent de formă, că joacă, că nu joacă. Acum e mai privată echipa națională”.

Chipciu îl avertizează însă pe selecționerul Edi Iordănescu: „E posibil să dea roade acest sistem și să facem performanță sau e posibil să nu dea roade și să apară lumea să spună de ce nu l-ai luat pe Mitriță, ori pe Chiricheș. E decizia selecționerului, el își asumă, el va fi primul lăudat sau primul criticat. Noi sperăm să fie lăudat”.

ADVERTISEMENT

Alex Chipciu, șocat că Marius Lăcătuș nu a fost convocat la Campionatul Mondial din 1994: „Eu nu pot să cred așa ceva!”

Alex Chipciu e conștient că neconvocarea sa nu e nicio surpriză pe lângă ceea ce a pățit simbolul Stelei: „Dacă am face comparații cu generațiile trecute, doar ce am văzut filmul Generației de Aur, Marius Lăcătuș nu a fost convocat la echipa națională în 1994.

E ceva incredibil! Plus că au fost și câteva rezerve care nu erau la același nivel al echipelor cu ceilalți, cum ar fi Hagi, Dan Petrescu, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu. Faptul că Marius Lăcătuș nu a fost… eu nu pot să cred așa ceva! Dar ăsta e fotbalul”.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul cu 47 de meciuri și 6 goluri la naționala României și-a adus aminte de un alt caz: „La fiecare turneu mai sunt jucători care nu prind lotul, cum a fost Maxim în 2016. Maxim, în perioada aia, juca și nu juca la Stuttgart. Probabil criteriul a fost că nu juca la Stuttgart”.

Chipciu a surprins din nou și e de părere că Edi Iordănescu face convocările în funcție de numele echipei la care evoluează: „Dacă l-am avea acum pe Maxim la Stuttgart, am zice că trebuie chemat neapărat pentru că așa se merge acum la echipa națională. Sunt momente și momente”.

ADVERTISEMENT

Forma sau minutele nu au fost un criteriu pentru selecționer, mai crede Alex Chipciu: „Țin minte că în perioada cu domnul Daum erai criticat și dacă jucai. Eu jucam la Anderlecht și atunci se punea problema. Clar, acum s-a restrâns aria de selecție. Jucătorii, chiar dacă nu sunt în formă sau nu joacă la echipe lor de club, au fost aleși de selecționeri să vină”, a concluzionat mijlocașul „șepcilor roșii” pentru PRO TV.

ADVERTISEMENT