Sport

Alex Chipciu s-a amuzat pe seama lui Dan Nistor după Rapid – U Cluj 0-2: „Mănâncă tofu pane, a renunțat la cașcaval”

U Cluj a învins-o pe Rapid în epilogul etapei cu numărul 9 din SuperLiga. Alex Chipciu și Dan Nistor au ieșit din nou la rampă.
17.09.2024 | 00:59
Alex Chipciu sa amuzat pe seama lui Dan Nistor dupa Rapid  U Cluj 02 Mananca tofu pane a renuntat la cascaval
Alex Chipciu s-a amuzat pe seama lui Dan Nistor după Rapid - U Cluj 0-2. foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Universitatea Cluj a ajuns la 21 de puncte acumulate în această ediție a SuperLigii, după victoria obținută pe terenul Rapidului, scor 2-0, în runda cu numărul 9.

Alex Chipciu, după Rapid – U Cluj 0-2: „Ne dăm viața la ficare meci”

După meciul din Giulești, Alex Chipciu a vorbit despre prestația jucătorilor antrenați de Ioan Ovidiu Sabău și crede că locul din clasament se datorează grupului din care fac parte atât jucători tineri, cât și jucători cu experiență.

ADVERTISEMENT

„E frumos să câștigi, clar, mai ales în Giulești unde e presiune foarte mare. Suporterii pun presiune mare, dar am trecut peste momentele astea și am gestionat bine jocul.

Nu știu dacă e vorba de ritm, e vorba să jucăm fotbal, să ne aducă rezultate. Lucrăm bine, se vede, suntem foarte bine antrenați, putem schimba sistemul în funcție de adversar și ăsta e meritul domnului Sabău, se vede munca depusă.

ADVERTISEMENT

Trebuie s-o ținem așa meci de meci, vedem unde ne aflăm la sfârșitul campionatului, ar fi o greșeală mare să ne apucăm să facem calcule.

Am bătut la CFR Cluj, la Rapid, le-am bătut pe Sepsi, Dinamo, n-am pierdut cu FCSB. Suntem bine, cu încredere și multă muncă, ne dăm viața la ficare meci și antrenament.

ADVERTISEMENT

Experiența ne face mai buni, într-adevăr, dacă îți menții corpul e mai ușor. Dacă acumulezi meciuri nu mai faci greșelile din tinerețe. Ajută mixul ăsta, avem jucători tineri foarte buni”, a declarat Alex Chipciu.

Alex Chipciu: „Mie nu-mi place când îmi spune cineva că sunt bun”

Alex Chipciu a negat zvonurile legate de presupusele salrii mari de la Universitatea Cluj și consideră că se află la a doua tinerețe după evoluțiile din campionat și convocarea la echipa națională.

ADVERTISEMENT

„Suntem pe primul loc, dar cred că am făcut lucruri mari și până acum. Am fost aproape de a lua Cupa, am fost la un penalty de Europa, la câteva minute de play-off. Am tot auzit vorbe de salarii, de 11.000, 14.000, 15.000 de euro, eu nu iau atât, să știți. După buget, obiectivul era locurile 8-9.

Mie nu-mi place când îmi spune cineva că sunt bun, orice om vrea să demonstreze că e mai bun decât crede lumea. E a doua tinerețe: echipa națională și locul 1 în SuperLiga.

A fost o bucurie să merg la națională cu niște băieți, copii cuminți, joacă fotbal, atmosfera e plăcută și un antrenor fabulos”, a mai declarat Alexandru Chipciu.

Dan Nistor, contrazis după declarațiile făcute la finalul partidei Rapid – U Cluj 0-2

După ce Dan Nistor a dezvăluit că secretul formei sale este cașcavalul de la Rucăr adus de mama sa, Alex Chipciu s-a amuzat pe seama colegului său și a declarat că acesta nu mai obișnuiește să consume cașcaval pane, ci doar tofu.

„Mănâncă tofu pane, nu se mai mănâncă cașcaval”, a declarat amuzat Alex Chipciu, după Rapid – U Cluj 0-2.

Situația din clasament după Rapid – U Cluj 0-2

După victoria din Giulești, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău s-au desprins în fruntea clasamentului SuperLigii. Aceștia au 21 de puncte acumulate și, după etapa a 9-a, diferența de puncte față de locul secund, Oțelul Galați, este de 5 puncte.

De cealaltă parte, Rapid a rămas cu cele 9 puncte strânse în aceste debut de campionat. În acesr moment, echipa antreantă de Marius Șumudică este pe locul 12, cu doar 3 puncte peste ultima clasată, Gloria Buzău.

ADVERTISEMENT