Alex Chipciu (36 de ani) a văzut din loja de pe Cluj Arena derby-ul U Cluj – CFR Cluj 2-1. Căpitanul „studenților” este accidentat și nu și-a putut ajuta colegii din teren. În direct la FANATIK SUPERLIGA, fundașul stânga a dezvăluit cât de greu i-a fost să urmărească partida.
Alexandru Chipciu s-a accidentat și nu îl va putea ajuta pe Mircea Lucescu în barajul Turcia – România, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. În plus, fundașul stânga absentează și la meciurile importante ale lui U Cluj din play-off. Primul, derby-ul cu CFR Cluj, câștigat însă de echipa lui Cristiano Bergodi cu scorul de 2-1.
„L-am trăit sus cu conducerea, cu președintele, cu Răzvan, cu toți cei din conducere. De regulă, când nu joc, mă uit la meciuri în vestiar, la TV. Pentru că dacă stau pe stadion, aproape de suporteri, mă agit foarte tare. Și așa a fost și aseară, mă durea și capul după meci. În teren îți e mai ușor. În mintea ta, crezi că poți schimba ceva pe acolo.
Dar în tribune e greu tare de tot. Mai ales că am avut și golul ăla anulat, după care toată lumea a sărit p-acolo, a dat în geamuri, a țipat. Și apoi să cazi iar, că e gol anulat. Și să dai iar gol? Te rupe. Apoi am stat, m-am liniștit, m-a sunat Nistor. M-a întrebat unde sunt. Mi-a zis să vin în vestiar. Eram deja secat de puteri”, a declarat Alex Chipciu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
În urma victoriei cu CFR Cluj, U Cluj a urcat pe locul 2 în SuperLiga și e la doar un punct în spatele liderului Rapid. Următorul meci al „șepcilor roșii” e la Mioveni, cu FC Argeș, sâmbătă, 21 martie. „Chiar dacă ne doream mult să câștigăm împotriva lor, mai ales după meciul trecut, când cred că puteam câștiga, și știm ce înseamă pentru suporteri, pe jucători i-am văzut echilibrați. S-au bucurat decent, au plecat acasă și s-au gândit și ei la următorul meci. N-am făcut o mare petrecre. Și a fost un meci bun. Un meci bun, cum afost și cel din tur. A fost umbrit de scandaluri, dar meciul a adus un plus de imagine fotbalului românesc”, a adăugat căpitanul lui U Cluj.
Cluj Arena a „fiert” la derby-ul de la poalele Feleacului. Nu mai puțin de 20.155 au fost pe stadion la U Cluj – CFR Cluj 2-1. „Vorbeam în vestiar că dacă aveam și noi un stadion cum e Giuleștiul… Noi avem oricum suporterii de campionat (n.r. – lupta la titlu). Cred că da. Și la meciul cu Dinamo, cred că Giuleștiul a avut un mare plus în desfășurarea meciului. Chiar dacă noi am câștigat de multe ori acolo, Giuleștiul e diferit de alte stadioane. Și Dinamo, pe Arcul de Triumf, cu suporterii ăia peste tine, nu e ușor să gestionezi situația.
Noi mai avem o problemă. Și dacă vin 8000 de oameni la meci, când te uiți pe stadion zici că sunt 2000. Dar noi știm că sunt 7-8 mii. Dar fiind atât de mare stadionul, pare gol. Dar aseară a fost atmosferă senzațională. Și că nu au fost incidente. Nici pe stradă, nici în teren. A fost un derby ok”, a conchis Alex Chipciu.