Într-o criză profundă de rezultate în ultima perioadă și în fața a doar 15.000 de suporteri, Universitatea Craiova a primit vizita campioanei en-titre FCSB în etapa 15 a SuperLigii, ultima de turului sezonului regular. Și avea nevoie de un rezultat pozitiv ca de aer…
Vizibil bucuros de rezultatul obținut, dar și de golul marcat, Alex Cicâldău le-a mulțumit suporterilor pentru sprijinul pe care i l-au arătat înainte de executarea penalty-ului.
„A fost un meci cu foarte mare încărcătură. Noi, încă de la început am vrut să câștigăm cele trei puncte. După ce am luat cartonașul roșu ne-am ambiționat mai tare. E important că nu am pierdut, dar ne-am dorit foarte mult cele trei puncte. Le mulțumesc suporterilor care mi-au scandat numele. Am simțit cu toții în teren susținerea lor.
Mă bucur că am reușit să duc două meciuri de 90 de minute în decurs de patru zile. Oboseala e normală, mai am nevoie de câteva meciuri. Încă nu sunt la capacitate maximă. Abordăm fiecare meci la victorie. Așa trebuie să gândim dacă vrem să facem performanță. Suntem un grup unit, au fost momente dificile, dar astăzi am arătat că avem un grup unit”, a declarat Alex Cicâldău la finalul meciului Universitatea Craiova – FCSB 1-1.
Cu sabia deasupra capului din cauza parcusului horror al Universității Craiova, Costel Gâlcă a abordat derby-ul cu FCSB cu o surpriză în formula de start: l-a titularizat pentru prima oară în campionat pe Alex Cicâldău după revenirea la formația olteană de la Galatasaray.
Acesta mai bifase până acum minute doar în precedentele două etape, 30 cu FC Botoșani pe teren propriu și 45 în deplasarea de la Ovidiu cu Farul. În schimb, a fost integralist în rușinea suferită de formația olteană în Cupa României, pe terenul divizionarei secunde Metalul Buzău.
Având nevoie obligatoriu de victorie, și fiindcă-i lipsea vedeta Mitriță, Costel Gâlcă a fost nevoit să riște în alcătuirea primului „11”, iar Alex Cicâldău i-a răsplătit pe deplin încrederea acordată, marcând în minutul 62 golul cu care Universitatea a egalat la 1.
Meciul începuse cum nu se putea mai prost pentru olteni, care s-au văzut conduși încă din minutul 17 după ce Miculescu a profitat de o gafă imensă din apărarea gazdelor. Apoi, Vlădoiu a văzut stupid al doilea cartonaș galben și lucrurile deveneau din ce în ce mai complicate pentru Universitatea.
În repriza secundă, însă a oltenii au ieșit mult mai hotărâți de la cabine și au reușit să egaleze la 1 după ce arbitrul Florin Andrei a acordat un penalty după consultarea VAR la un fault comis în careu de Baba Alhassan asupra lui Baiaram.
Alex Cicâldău și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă și a adus egalarea cu un șut ce nu i-a dat nicio speranță lui Târnovanu. Golul său s-a dovedit decisiv în cele din urmă, pentru că acesta a fost și rezultatul final, punctul obținut menținându-i pe olteni pe locul 5 în clasament, cu 22 de puncte, cu unul mai mult decât adversarul de duminică seara.
După gol, în uralele tribunei și îmbrățișările coechipierilor, „Cic” a ridicat mâinile spre cer, ca un semn de mulțumire. A fost și un gest de descătușare, pentru că nu mai marcase de fix 11 luni. Ultima sa reușită data din 2 decembrie 2023, când marca primul gol al lui Konyaspor în egalul 2-2 de pe terenul celor de la Alanyaspor, din Superliga Turciei.
Alex Cicâldău a revenit la Universitatea Craiova la începutul lunii septembrie, patronul Mihai Rotaru reușind să-l răscumpere definitiv de la Galatasaray chiar în ultima zi de mercato. Dacă în urmă cu trei ani reușea să-l vândă la gruparea din Turcia cu 6,5 milioane de euro, acum a plătit doar 1,2 milioane de euro în schimbul mijlocașului.