Rapid începe cu dreptul anul 2026, cu un succes, împotriva celor de la Metaloglobus, 1-0, după golul marcat de Alex Dobre în minutul 79 dintr-o pasă venită de la Constantin Grameni.
Alex Dobre spune că fotbaliștii Rapidului lucrează din greu pentru a-și îmbunătăți jocul, iar dorința este ca toată munca să se vadă în curând pentru giuleșteni.
„Am avut niște ocazii pe care trebuia să le fructificăm mai bine, inclusiv eu am avut două șanse, dar mă bucur că totul s-a terminat cu bine. Ne așteptam că o să fie greu. Când joci cu o echipă care nu are nimic de pierdut așa se întâmplă. Am analizat la pauză ce am făcut în prima repriză, am văzut că avem ocazii și că urmează să marcăm.
Într-adevăr, prima repriză nu a fost atât de bine. Dacă vrem să ne luptăm cu cele mai puternice echipe din campionat trebuie să fim mult mai concreți, mult mai buni. Am avut și un discurs înainte de meci, am stabilit că fiecare partidă trebuie tratată ca o finală. Știm că trebuie să ne îmbunătățim jocul, lucrăm din greu și sper din tot sufletul să se vadă cât mai curând”, a spus Alex Dobre.
Sezonul foarte bun pe care Alex Dobre îl face se vede în principal pe cifre. În cele 22 de meciuri, jucătorul Rapidului a marcat de 12 ori și are o reușită mai mult față de atacantul lui U Cluj, Jovo Lukic. De altfel, prestațiile bune ale lui Dobre au fost remarcate și de străini, iar ofertele pentru jucătorul giuleștenilor nu au întârziat să apară.
„Contează enorm de mult suporterii, ne bucurăm că au fost alături de noi. Sperăm să scoatem rezultate bune pentru că victoriile aduc o stare de bine și ajută. Cu siguranță ar putea să ne ajute Olimpiu Moruțan, dar conducerea știe ce are de făcut. Noi primim orice jucător care vine să ne ajute”, a mai spus Alex Dobre.
Datorită rezultatului din Giulești, formația condusă de Costel Gâlcă revine pe primul loc, cel puțin până la meciul pe care Universitatea Craiova îl va juca luni, contra celor de la Petrolul, în deplasare. Rapid a ajuns datorită acestui succes la 42 de puncte și este din ce în ce mai aproape să-și asigure calificarea în play-off.
În runda viitoare, bucureștenii vor avea un meci foarte dificil, cu o altă formație care speră la o clasare între primele 6. Rapid se va deplasa la Arad, pentru duelul cu UTA, iar echipa lui Adrian Mihalcea a început și ea cu dreptul noul an, cu o victorie, 3-1, la Unirea Slobozia.