Theo Rose este în culmea fericirii, alături de Anghel Damian, cu care așteaptă venirea pe lume a unui băiețel! Vedeta a anunțat sexului bebelușului cu mare fast ieri, 21 decembrie 2022, și o serie de vedete s-au grăbit să o felicite pe Instagram.
Nicole Cherry, Cristina Almășan, Georgiana Lobonț sau Vlăduța Lupău sunt doar câteva dintre numele care au primit cu bucurie vestea că artista va avea fecior.
Din lista celor peste 70.000 de persoane care au dat comentarii și inimioare la clipul postat de talentata olteancă pe Instagram a lipsit, însă, fostul partener, Alex Leonte, nepotul coregrafului Nea Mărin.
Se pare că între cei doi s-a rupt lanțul de iubire și-a-nceput serios a rugini, căci tânărul a preferat să nu schițeze un minim gest, măcar să îi ureze un sec „Felicitări”, cu toate că amândoi au mărturisit că relația lor s-a încheiat pe cale cât se poate de amiabilă…
Comportamentul din ultima perioadă poate să trădeze altceva în ochii cârcotașilor, având în vedere că reacția lui Leonte a fost un pic întârziată după ce s-a aflat că Theo Rose se iubește cu regizorul serialului unde o joacă pe Vera, și anume „Clanul”.
La o ”cercetare” amănunțită, FANATIK a descoperit că, în ciuda faptului că Theo și Alex nu își mai dau like-uri. Nepotul lui Nea Mărin a renunțat de mult să o mai bage în seamă în văzul tuturor pe fosta iubită, fie măcar și pentru a-i ura fericire, cei doi încă se urmăresc pe Instagram.
Theo Rose apare în lista persoanelor urmărite de Leonte și viceversa. Nu știm dacă Alex a felicitat-o pe altă cale pe Theo pentru că va naște un băiat, acest lucru fiind cu siguranță ținut secret de fostul cuplu chiar și în ipoteza în care s-ar fi întâmplat asta.
Cu sau fără like-uri de la fostul iubit, Theo Rose a continuat să își vadă de carieră… Și ce carieră! Vedeta a bifat în ultimul an hit după hit, s-a apucat serios de actorie și mai este și în juriul de la Românii au talent, unde împarte scaunul cu Smiley.
Vedeta e, după cum se poate observa cu ochiul liber, împlinită și pe plan personal, fiind însărcinată în cinci luni. De când s-a cuplat cu Anghel Damian, Theo a fost un pic mai zgârcită în a declara ce se mai întâmplă în viața ei personală. A vorbit puțin despre toate controversele create de această relație sau de ceea ce s-a spus despre legătura ei amoroasă.
A făcut-o de câteva ori, fără să intre în detaliile pe care le așteaptă mulți, și în special în emisiuni unde moderatorii au avut grijă ce s-o întrebe ori la ea pe Instagram, unde deține controlul total.
„Eu sunt fericită, eu sunt fericită că sunt însărcinată. Eu sunt foarte fericită că o să am un copil. Eu sunt înnebunită după copii. Știu că chestia asta o să mă împlinească cu totul. Eu abia aștept să transfer grija. Și despre asta era anxietatea mea. Mă gândeam prea mult la mine. Mă gândeam mult la ce poate să mi se întâmple mie, la cât de greu îmi e. Nu, stai să vezi grijă acum, după ce o să ai un copil. Nu mai ai timp să fii anxios”, a mărturisit, de curând, Theo Rose în podcastul lui Radu Țibulcă.