Fotbal international

Alex Maxim, aproape de plecarea de la Mainz! Internaționalul român nu a mai marcat de un an și jumătate

08.01.2020 | 16:43
Alex Maxim aproape de plecarea de la Mainz Internationalul roman nu a mai marcat de un an si jumatate
ADVERTISEMENT

Alexandru Maxim este unul dintre fotbaliștii de care Mainz vrea să se despartă în perioada de transferuri din ianuarie. Internaționalul român este printre cel mai bine plătiți fotbaliști ai clubul german, însă a jucat în doar șase partide în prima parte a sezonului, dintre care una în Cupă.

Alex Maxim, aproape de plecarea de la Mainz

Mainz este la trei puncte de primul loc retrogradabil după turul campionatului german, iar președintele Rouwen Schroder a alcătuit lista fotbaliștilor de care clubul se va despărți în această perioadă de mercato.

ADVERTISEMENT

Jonathan Burkardt, Aaron Seydel, Leandro Barreiro și Alexandru Maxim sunt jucătorii de care Mainz vrea să scape înainte de retur, cei patru nefiind printre preferații antrenorului Achim Beierlorzer, conform Fussballtransfers.

Alexandru Maxim este al treilea cel mai bine plătit fotbalist de la Mainz, cu un salariu de 1.500.000 de euro, fiind depășit în acest top doar de Adam Szalai și Edimilson Fernandes, fotbaliști de bază în prima parte a sezonului.

ADVERTISEMENT

Maxim a marcat ultima dată în septembrie 2018

Alexandru Maxim a bifat doar cinci prezențe în tricoul celor de la Mainz în turul din Bundesliga și nu a reușit niciun gol sau pasă decisivă.

Internaționalul român nu a prins niciodată primul „11” al nemților și are șanse mari să plece în ianuarie.

ADVERTISEMENT

Internaționalul român a punctat de trei ori în cele 44 de partide în care a evoluat în ultimele două sezoane, de când evoluează la Mainz, care a plătit în vara lui 2017 3.000.000 de euro celor de la Stuttgart.

Ultimul gol reușit de Maxim pentru echipa de club datează din septembrie 2018, când înscria într-un meci cu Augsburg.

ADVERTISEMENT

Din cauza lipsei de jocuri de la echipa de club, Alexandru Maxim a ratat și lotul primei reprezentative a României, mijlocașul ofensiv nefiind convocat pentru ultimele două acțiuni ale „tricolorilor” din 2019, partidele cu Insulele Feroe, Norvegia, Suedia și Spania din preliminariile Campionatului European.

  • 3 goluri a marcat Alex Maxim în 49 de meciuri pentru Mainz în Bundesliga
  • 3.000.000 de euro a plătit Mainz pentru transferul mijlocașului român
ADVERTISEMENT