Alex Mitriță (31 de ani) continuă să-i minuneze pe asiatici în campionatul Chinei. Românul a reușit să înscrie un gol important pentru Zhejiang Professional, dintr-o poziție aproape imposibilă. Fostul fotbalist al Universității Craiova a înscris la colțul scurt dintr-un unghi foarte închis, direct din lovitură liberă.
Alex Mitriță a plecat de la Craiova pentru a juca în China pe un salariu foarte mare. El nu a întârziat să demonstreze la noua sa echipă, iar chinezii au rămas fără cuvinte încă de la primele sale partide. În sezonul trecut, Mitriță a înscris 8 goluri și a oferit 7 assisturi în 16 meciuri, în timp ce în acest sezon are 2 goluri și 4 pase decisive în doar 6 apariții.
În partida precedentă el a dat un assist în victoria echipei sale cu 2-1, în timp ce în etapa actuală a deschis scorul dintr-o poziție extrem de grea. Alex Mitriță a executat o lovitură liberă din marginea careului, însă dintr-un unghi foarte închis. Totuși, el a tras puternic la colțul scurt, iar portarul a fost păcălit de traiectorie și și-a respins mingea în propria poartă. Din păcate, echipa sa a fost egalată la ultima fază, în minutul 90 +13, din penalty, iar scorul final a fost 1-1.
Campionatul Chinei a început în luna martie, însă Alex Mitriță nu a bifat decât 6 meciuri din 11 până acum, însă a reușit să aibă contribuții decisive aproape de fiecare dată când a fost folosit. Absența sa în cinci meciuri nu a apărut din cauza unei decizii tactice, ci din cauza unei suspendări drastice.
Românul a fost un car de nervi în meciul contra Chongqing Tonglianglong, formația la care evoluează George Cîmpanu, și l-a tras pe un adversar de păr. Mitriță a văzut cartonașul roșu direct și a fost eliminat pe loc, iar sancțiunile au fost drastice. „Piticul” a primit o amendă de 65.000 de euro și o suspendare uriașă de cinci etape.