În ultimul meci al etapei cu numărul 3 din play-off-ul SuperLigii, CFR Cluj a învins cu 2-0 pe Universitatea Craiova și a făcut schimb de locuri cu aceasta în clasament. Ardelenii sunt acum pe poziția secundă, cu 33 de puncte, unul mai mult decât oltenii și două mai puțin decât liderul FCSB.
A fost al doilea meci direct în patru zile între cele două aspirante la titlu. Pe 3 aprilie, CFR Cluj a eliminat-o pe Craiova în sferturile Cupei României, la lovituri de departajare, într-un meci disputat tot în Gruia.
Prezent în studioul FANATIK SUPERLIGA, Marius Mitran nu a mai răbdat și, după cele două rezultate negative ale Craiovei, a pus tunurile pe Alex Mitriță, vedeta oltenilor, care, însă, nu s-a remarcat în dubla cu CFR Cluj.
„Nu se poate să discutăm despre un anumit jucător, să-l numim cel mai bun jucător al campionatului, să-l amintim, să ne schimbăm buletinul (n.r. – face referire la propria declarație, de schimbarea numelui din Mitran în Mitriță, după meciul câștigat de Craiova 2-1 în Giulești), certificatul de identitate, să facem tot ce putem noi să facem pe lângă, iar în două meciuri decisive el să nu existe. El nu a existat, pentru că are 36 de minute jucate și în Cupă, intră în minutul 84. Are 36 de minute în care nu schimbă cu absolut nimic, în condițiile în care balanța era zero acolo. Putea să se întâmple orice.
Dar să spunem că ăla a fost meciul de încălzire. Iar aseară el are un singur șut, șutul acela din întoarcere pe care îl scoate Hindrich. Și, în rest, Craiova este mai degrabă legitimată de ce a făcut Safira pe teren, de nervii băiatului, de tâfna lui, de arțăgoșenia, de neputința lui și a altora. Dar Mitriță, practic, nu există în meci”.
„Mitriță nu există în această dublă în care Craiova avea nevoie mai mult ca oricând de Mitriță”, a intervenit și Cristi Coste, moderatorul emisiunii.
Discuția din studioul FANATIK SUPERLIGA a trecut ușor de la evoluțiile șterse ale lui Alex Mitriță la felul în care a gestionat Mirel Rădoi partidele, dar și relația cu vedeta sa.
Robert Niță: Și aici iarăși discutăm de cum e făcut lotul, cum se întâmplă și la alte echipe. Și de dependența Craiovei de Mitriță.
Cristi Coste: Mitriță poate să fie suspendat într-un meci…
Robert Niță: Ferească Dumnezeu, se accidentează. Ce faci?
Marius Mitran: Și oricum nu trece meci să nu ia cartonaș galben. A luat și în Giulești, a luat și în Cupă, la Cluj…
R. Niță: Bine, și pe fondul acela de nervozitate… După părerea mea, chiar dacă vine după două meciuri mai nefericite, e cel mai bun din România.
M. Mitran: Așa este, el rămâne, că nu i-am luat talentul. Dar știi care este elementul care mă face să cred că și Rădoi e conștient că soarta acestei echipe este în mai mare măsură dependentă de Mitriță decât de orice altceva? Nu a spus o vorbă aseară, nici la televiziuni, nici la conferință.
R. Niță: Poate în vestiar e altfel…
M. Mitran: Eu spun ce a transmis public. A vorbit despre suspendări, despre…
R. Niță: Eu nu îl văd pe Rădoi să vorbească negativ despre propriii jucători. Nu-l văd! Mai ales, acum, când se întoarce mult mai matur după experiența din străinătate. Dacă era acum doi ani, poate zicea, dar, de când s-a întors, e altceva.
M. Mitran: Aseară ar fi spus ‘Așteptam mai mult de la liderii echipei’.
C. Coste: Mie îmi creează senzația că Rădoi este super ok când îi iese tot ce pregătește și pur și simplu blocat, fără nicio soluție, în momentul în care se întâmplă ceva pe teren ce nu anticipează. Este un antrenor care nu se poate schimba din mers, la ce se întâmplă pe teren.
R. Niță: Am văzut că vorbește foarte mult cu secundul, cu Ianovschi. I-am văzut comunicând foarte mult. Toată lumea are cuvinte de laudă și la adresa lui Ianovschi. Nu știu dacă, din punct de vedere al lotului, spre deosebire de Dinamo unde te uiți pe bancă și nu știi ce ar putea face Kopic, aici sunt niște soluții.
M. Mitran: La toate cele trei formații din față sunt soluții.