Atacantul oltean, care ieșise din calcule în mandatul lui Edi Iordănescu, a marcat golul care a închis tabela în meciul împotriva Lituaniei, scor 3-1, din Liga Națiunilor, iar apoi a mers și l-a îmbrățișat pe Il Luce.
Așa cum era de așteptat, Alex Mitriță a fost convocat de Mircea Lucescu și pentru ”dubla” cu Cipru și Lituania. Idolul Băniei a povestit înaintea acestor jocuri ce discuție a avut cu selecționerul după ce a înscris din nou la națională.
”Sunt foarte bine, într-o postură foarte bună. Cu Lituania a fost o revenire importantă, cu emoții mari, dar sunt bucuros că m-am întors. Am lipsit ceva timp, dar am revenit și am găsit acel grup, unitate. Toți jucătorii se înțeleg foarte bine, se vede că este un grup unit și prin acest lucru se văd și rezultatele.
La golul cu Lituania mă așteptam ca Denis (n.r. – Alibec) să-mi paseze. Am încercat să-i dau în față ca să poată să dea el gol, dar am dat prea ușor pasul, iar după aceea Denis a făcu o fază excelentă, a așteptat, mi-a pasat și așa a venit golul.
Domnul Lucescu mi-a spus că se bucură pentru mine. După toată această perioadă a avut încredere în mine, nu a ascultat ce a spus lumea despre mine, a fost o perioadă grea pentru mine”, a declarat Mitriță, într-un interviu pentru FRF TV.
Atacantul în vârstă de 29 de ani a mărturisit că nu mai are emoții când vine la echipa națională și s-a arătat bucuros de faptul că fanii vor veni în număr mare și la partida din deplasare cu Cipru.
”Nu pot spune că mai am emoții când vin la reunire, emoțiile se transformă în bucurie. Nu avem o grupă ușoară, nu au fost meciuri ușoare, dar noi luăm fiecare meci în parte, dar dacă suntem focusați și uniți, cu siguranță nu vom avea probleme.
Românii sunt peste tot, este important când ai fanii lângă tine, sunt al 12-lea jucător. Le mulțumim că vor fi alături de noi, noi vom da totul pe teren”, a spus Alexandru Mitriță, înaintea întâlnirilor din Liga Națiunilor.
PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)