Sport

Video. Mitriță, încă o „dublă” în China după anunțul revenirii la echipa națională a României. Scor final șocant după ce, în minutul 53, Zhejiang avea 3-1. Update

Alex Mitriță e motivat de anunțul revenirii sale la echipa națională! „Piticul” a marcat din nou China și a oferit o pasă de gol
10.08.2025 | 16:26
Video Mitrita inca o dubla in China dupa anuntul revenirii la echipa nationala a Romaniei Scor final socant dupa ce in minutul 53 Zhejiang avea 31 Update
Alex Mitriță face din nou show în China, după anunțul revenirii sale la echipa națională. Gol și assist în prima repriză. FOTO: X @RoFtbl
ADVERTISEMENT

Alex Mitriță face show în China! Fostul star al Universității Craiova a marcat din nou și a oferit un assist pentru Zhejiang FC. Reușitele „Piticului” au venit la scurt timp după ce FANATIK i-a anunțat în exclusivitate revenirea la echipa națională. 

UPDATE: Alex Mitriță, o nouă „dublă” în China. Scor șocant în derby-ul Zhejiang – Beijing Guoan

Alex Mitriță a reușit o nouă „dublă”, gol-assist, în campionatul din China, dar a fost insuficient pentru ca echipa sa, Zhejiang FC, să câștige derby-ul cu Beijing Guoan. Echipa românului conducea cu 3-1 în minutul 53, dar totul s-a prăbușit după ce gazdele au rămas în inferioritate numerică.

ADVERTISEMENT

Cheng Jin a văzut direct cartonașul roșu în minutul 62 și le-a permis să revină oaspeților, care au făcut 4-3 prin golurile lui Abreu (65) și Wang Ziming (76).

S-a terminat 4-3 pentru oaspeți. Ca urmare a acestui rezultat, echipa lui Alex Mitriță a rămas pe locul 7 în SuperLiga Chineză, cu 29 de puncte, la 14 lungimi de podium.

ADVERTISEMENT

Alex Mitriță, show în China după ce a aflat că va reveni la echipa națională

Alex Mitriță a făcut o primă repriză de excepție în confruntarea dintre Zhejiang Professional și Beijing Guoan, din etapa a 20-a a SuperLigii Chineze. Fotbalistul craiovean a oferit un assist la reușita cu care Possignolo (21) a deschis scorul pentru gazde.

ADVERTISEMENT

Beijing Guoan a revenit pe tabelă, gol marcat de Guga în minutul 24. Zhejiang a intrat însă în avantaj la pauză, grație unui gol marcă înregistrată înscris de Mitriță în minutul 45+3. Pentru playmakerul oltean a fost al 7-lea gol de când a ajuns în China.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Mitriță a ieșit în forță și de la vestiare, Zhejiang făcând 3-1 la scurt timp după fluierul de start al celei de-a doua reprize. Wang a marcat din pasa nou-intratului Cheng Jin.

Mircea Lucescu „s-a răzgândit” și îl cheama pe Mitriță la echipa națională

Alex Mitriță a ajuns astfel la cota 7 în ceea ce privește golurile marcate și la 3 în dreptul assist-urilor. Playmakerul oltean este de departe cel mai în formă fotbalist din campionatul Chinei. Din acest motiv, Mircea Lucescu îl va chema la echipa națională pentru meciurile din septembrie, chiar dacă, după transferul la Zhejiang, selecționerul era sceptic.

ADVERTISEMENT

FANATIK e bine informat pe echipa națională. Bombă, Mitriță revine la echipa națională. Mircea Lucescu a decis să îl cheme pe Alexandru Mitriță la echipa națională. Informația asta e o bombă!

Ultima informație tare, după 6 goluri și 2 assituri în 5 meciuri, Lucescu a revenit asupra deciziei. Lucescu nu o anunțase public, dar a zis la un moment dat.

Alexandru Mitriță va fi convocat la echipa națională pentru meciurile din septembrie. Bine, joacă de rupe, să dai 6 goluri și 2 assisturi în 5 meciuri… E cel mai bun jucător din campionatul Chinei”, a dezvăluit Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA, înainte de Zhejiang Professional – Beijing Guoan.