Sport

Alex Mitriță nu sperie liderul din Superliga înainte de U Cluj – Universitatea Craiova: ”Mereu întâlnesc unii dintre cei mai buni jucători”

Alex Mitriță traversează o formă excelentă, dar acest lucru nu-i sperie pe jucătorii liderului din SuperLiga înaintea meciului U Cluj - Universitatea Craiova.
21.09.2024 | 17:42
Alex Mitrita nu sperie liderul din Superliga inainte de U Cluj  Universitatea Craiova Mereu intalnesc unii dintre cei mai buni jucatori
Alex Mitriță traversează o formă excelentă, dar acest lucru nu-i sperie pe jucătorii liderului din SuperLiga înaintea meciului U Cluj - Universitatea Craiova. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Readus și la echipa națională de Mircea Lucescu, starul oltenilor traversează o perioadă foarte bună. Iar acest lucru se poate vedea și prin faptul că i-a crescut cota de la 3,5 la 4 milioane de euro.

Radu Boboc nu se teme de duelul cu Alex Mitriță din U Cluj – Universitatea Craiova

În conferința de presă premergătoare partidei U Cluj – Universitatea Craiova, din etapa a 10-a din SuperLiga, programată să se desfășoare duminică, 22 decembrie, de la ora 21:30, gazdele nu s-au arătat deloc impresionate de forma lui Alex Mitriță.

ADVERTISEMENT

Fundașul dreapta Radu Boboc, cel care îl va avea adversar direct pe starul oltenilor, a mărturisit că nu este deloc speriat și, în general, cam cei mai buni jucători ofensivi din campionatul României joacă în bandă și i-a întâlnit în carieră.

”Normal că sunt pregătit de duelul cu Mitriță. Mereu întâlnesc unii dintre cei mai buni jucători din campionat, pentru că extremele sunt de obicei cei mai periculoși jucători și sunt pregătit pentru orice meci”, a declarat Boboc.

ADVERTISEMENT

Boboc, cere atenție maximă

Jucătorul liderului din SuperLiga este conștient de forța și de valoarea celor de la Universitatea Craiova și crede că el și colegii săi nu ar trebui să-și subestimeze adversarul, chiar dacă aceștia nu au câștigat în ultimele trei runde.

ADVERTISEMENT

”Clar că fiecare meci îl abordăm la victorie. Ne gândim să câștigăm fiecare meci. Cred că acesta e singurul mod în care poți aborda un meci. Craiova mereu s-a luptat la play-off, la locurile din față și știm că e o echipă bună, cu jucători de valoare foarte mare.

Trebuie să abordăm meciul corect, să fim conștienți de ce pot să ofere pe teren și să încercăm să câștigăm meciul. Nu au reușit să câștige în ultimele trei etape, dar niciun meci nu seamănă cu celălalt.

ADVERTISEMENT

Știm că nu trebuie să ne luăm după ultimele rezultate, știm că sunt o echipă puternică și de asta trebuie să fim foarte atenți și concentrați la ce avem de făcut. Să ieșim pe teren și apoi să ne bucurăm la final cu fanii”, a spus Radu Boboc.

Înaintea jocului de pe Cluj Arena, antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a precizat că odată cu transferurile lui Răzvan Oaidă și Artus Miranyan s-a încheiat campania de mercato a echipa sale.

Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 2.65 este cota pentru „2 solist și sub 5,5 goluri” la meciul U Cluj - Universitatea Craiova