Alex Năstase, scrisoare deschisă către Daniel Carciug, directorul de marketing care i-a umilit pe fanii giuleșteni: „Peste Dumnezeu, ghinion pentru tine, e numai Rapid!”

În criză de rezultate, la Rapid a izbucnit în ultimele zile un nou scandal, din cauza unei postări pe social media a directorului de marketing Daniel Carciug, care i-a umilit pur și simplu pe suporteri. Aceștia „au luat foc” pe bună dreptate și i-au cerut demisia, conducerea clubului, prin vocea președintelui Viorel Moldovan”, se delimitează de declarațiile lui Carciug, care primește în continuare o nouă replică dură.

Alex Năstase, scrisoare deschisă către Daniel Carciug, directorul de marketing al Rapidului: „Lumea de aici, adică Giuleștiul, e simplă, bolnavă de vișiniu și cam atât”

Dragă Daniel Carciug,

Spre disperarea ta, noi am cam trăit cu toții în adâncurile Giuleștilor, ceea ce pare ca un blestem al Atotputernicului. Pe aceste tărâmuri, în vremuri îndepărtate, se spune că ar fi coborât El printre pământeni. Și pentru că nu i-a plăcut deloc ce a văzut, i-ar fi pedepsit pe toți să nu cunoască și alte zări. Și așa am stat pe loc, într-o viață care nu duce nicăieri, suferinzi și neputincioși. Cam de pe atunci, localnicii se mândresc la un pahar întârziat că Dumnezeu e unul de-ai lor. Asta până când ia bătaie Rapidu’ și începe prohodul. Sau până când apare unul cu gura mare.

De altfel, fie vorba între noi, lumea de aici, adică Giuleștiul, e simplă, bolnavă de vișiniu și cam atât. Nimic altceva. Oamenii se nasc, învață să meargă și se duc la școală pe cât posibil. Muncesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc și fac copii. Plătesc taxe, cântă, înjură mult, beau de parcă n-ar mai fi mâine, dansează, plâng și merg la spital atunci când nu se mai poate. Și, la final, mor.

Momente înfiorătoare care definesc exact ce înseamnă dragostea pentru Rapid

Și când se duc, o fac fără zgomot, fără tumult. Nu se scriu cărți despre ei, nu se realizează filme. Unii, cei mai fericiți și duși prin unitățile de învățământ pentru ceva mai mult decât cafteală, ajung avocați. Alții doctori. Poate ingineri, posibil profesori. Așa am cunoscut jurnaliști, economiști, farmaciști, ceferiști, legumicultori, sincer, nu cred să fie meserie pe pământul acesta care să nu fie atinsă de boală. Mulți au stat lângă mine.

Digi24.ro

„L-am păcălit pe Putin”: Povestea guvernatorului care a dat peste cap planurile Kremlinului într-o regiune îndepărtată a Rusiei

Și-am trăit alături de ei câteva momente înfiorătoare, dar care definesc exact ce înseamnă dragostea pentru Rapid și până unde poate să meargă. Și o să îți povestesc unele dintre ele. Pe cât posibil și pe înțelesul tău.

Digisport.ro

Internetul a ”explodat” după ce a văzut ce au cumpărat Kim Kardashian și Lewis Hamilton

Ana, 62 de ani, mamă în ciuda oricărei tragedii. Ionuț, 43 de ani, medic oncolog. Când sicriul a atins fundul gropii a înțeles cu adevărat dimensiunea acestei neîntoarceri. A continuat să privească pământul negru de atâtea supărări și amărăciuni. Pământ peste care oamenii aruncă lacrimi, dor și, în cele din urmă, uitare. După care a plecat definitiv în lumea îndoielilor, în universul întrebărilor și într-o intervenție pe care, cel mai probabil, o va repeta până în ultima clipă a vieții. Tocmai el, singurul care a acceptat să intre în sala de operație și i-a forțat mâna Bunuțului. Ne-ai spus că o să fie bine, e tot ce a apucat să mai audă înainte ca mama din fața lui să se prăbușească în coșmar.

Ana și-a dus copilul în pământ pentru totdeauna. Și nu există în lumea asta nenorocire mai mare, nu s-a inventat și nici nu o să apară. Când pruncul tău închide ochii, atunci când îl coboară în întuneric, tu ca părinte te pierzi de lume și te rătăcești de cele lumești. Și o faci câte puțin, în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare întrebare care nu o să-și găsească în veci răspuns. Ionuț nu a greșit cu nimic, a încercat, a sperat și a căutat salvarea acolo unde nu mai era deloc lumină. A fost singurul medic. Singurul care a încercat. Doar că nu a putut.

Trei zile mai târziu, Ana, mamă în ciuda oricărei tragedii și Ionuț, medic, au mers împreună, braț la braț, în vechea tribună a doua a Giuleștiului. Nu, nu. Rapid nu a câștigat, dar lumea lor, întunericul abătut peste ei s-a luminat preț de o clipă. A fost suficient.

Povestea lui Nea Mihai, 74 de ani, tată de erou. Merge la meci ca să uite și să se enerveze cu altele

Nea Mihai, 74 de ani, tată de erou. Mirosea înfiorător a moarte și n-a mai durat mult până când primele trupuri sfârtecate de gloanțe au căzut. Băltea a sânge și a sfârșituri peste tot. Resturi de om zăceau împrăștiate. Se trăgea, Dumnezeu știe de unde, n-am aflat nici până azi. Se trăgea cu disperare, rafalele asurzeau și de peste tot se auzeau vaiete și rugi. Câteva mame erau strigate și chemate pentru izbăvire, semn evident că războaiele nu fac niciodată bărbați, ci doar generează frici și sechele.

Radu a fost printre primii oameni care și-au pierdut viața la Revoluție. Era militar în termen, într-o unitate în care tatăl său „îi rezolvase” intrarea. Mai avea câteva luni până la liberare și voia să devină profesor de sport. N-a mai apucat și pentru că alții au avut altele de împărțit. Nu există vinovați, nu-i căutați, nu o să-i găsiți.

Nea Mihai spune că el e singurul culpabil. De atunci nu prea mai doarme, nu poate. Când o făcea, îl visa mai mereu pe Radu. Îi cerea apă, ciocolată, ba chiar și o țigară, deși n-a fumat în viața lui. Apoi, nu l-a mai visat deloc. De ani de zile. Crede că lucrul ăsta e un blestem și mai mare.

Merge la meci ca să uite și să se enerveze cu altele. Merge și pentru că Radu, băiatul lui pur și nevinovat, l-ar ierta pentru orice, mai puțin pentru lipsa din tribună. Și merge de zeci de ani, indiferent că plouă, că ninge, că e soare sau că e frig de îngheață pietrele. Îl știți mulți, e nemulțumit, nu tace, e suflet printre suflete. E unul dintre noi.

Bețivul Gherasim e lucid doar când joacă băieții. Doar atunci își ascunde amintirile dureroase, indiferent de rezultat

Gherasim, 52 de ani, bețiv. Pentru că atât i-a mai rămas. Când primele fulgere au luminat străzile din capătul Giuleștiului, Dumnezeu nu a văzut decât poverile lumești. Erau acolo neîmpliniri, suferințe, sărăcii, boli, dar și invidii și bârfe. Într-un târziu, l-a observat. Căzut în fața bisericii, plâns până la marginea sufletului și chiar dincolo de ea. Zbiera în neputință și cerea răspunsuri divine.

Își băuse mințile din pocalul nefericirii după ce își îngropase nevasta și copiii. Și acum se certa cu El și îl abandona definitiv. Nimeni nu îndrăznea să-l ia de acolo, nimeni nu-l scotea din negrul vieții. Era un ritual care trebuia dus până la capăt. După care urmau cârciuma și delirul ei.

Când se așeza cuminte la masă, împins de viciu, înfrânt de diabet și de ficat, știa că e bețiv. Așa că prefera să tacă. Nu zicea nimic, doar bea. Nu spunea povești, nici întâmplări, ciocnea pahare imaginare și nu prea. Când vinul reușea, totuși, să dezlege limbi și-n crâșmă intra sinceritatea, Gherasim biciuia pe oricine îi ieșea în cale. Trei carafe erau deja plecate la pișoar. Cam de aici apărea anestezia. De pe la această cantitate începea să uite înfiorătoarea soartă a supraviețuitorului. Lucid era rar și pentru că nu avea de ce. Poate doar când jucau băieții. Atunci îi plăcea să vadă, să înțeleagă, să analizeze. Și-n alea 90 de minute își ascundea amintirile, indiferent de rezultat.

Alex Năstase către Daniel Carciug: „Peste Dumnezeu, ghinion pentru tine, e numai Rapid!”

Așadar, dragă Daniel Carciug, peste Dumnezeu, ghinion pentru tine, e numai Rapid! Și sub ei se află și mahalaua Giuleștilor. Așa cum e ea, cu farmecul și păcatul ei, cu bucuriile, durerile, neînțelegerile și tragediile pictate în destinul oamenilor. Și cu toții, fără să conteze rasă, etnie, religie, culoare, necazuri, năpaste sau fericiri, formează, ca la un semn, o singură familie.

Pentru că oamenii ăștia atât au avut. Nimic în plus. Aceasta a fost chemarea lor, blagoslovirea și blestemul. Ei sunt viață. Ei sunt Rapid.

În loc de post scriptum o să-mi permit o întrebare: Tu în care vagon erai în ’98 atunci când am pierdut titlul de campioană în ultima etapă? În care vagon ai stat? Te întreb cât se poate de sincer. În care vagon ai stat tu, în cel mai nenorocit tren care a circulat vreodată pe fața Pământului, ca să-ți permiți glume, dume, sfaturi și povețe cu toți oamenii ăștia?