Fotbal intern

Alex Paşcanu la FCSB? Gigi Becali a început negocierile cu fundaşul lui Leicester

30.10.2018 | 15:52
Alex Pascanu la FCSB Gigi Becali a inceput negocierile cu fundasul lui Leicester
ADVERTISEMENT

Alex Paşcanu a avut o evoluţie foarte bună la echipa naţională a României U21, iar fundaşul dreapta în vârstă de 20 de ani ar putea ajunge la FCSB în perioada de mercato din vară, anunţă sport.ro. Conform sursei citate, Gigi Becali a început deja negocierile cu fotbalistul care a fost convocat de Cosmin Contra pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru din Liga Naţiunilor.

Fotbalistul legitimat la Leicester încă de pe 1 iulie 2017 a fost la un pas de FCSB şi în perioada de mercato din vară, iar Gigi Becali a anunţat înaintea meciului pe care vicecampioana României l-a jucat cu Hajduk Split că a avut discuţii pentru internaţionalul român U21, dar că nu l-a dorit în acel moment, dar a lăsat o portiţă deschisă.

ADVERTISEMENT

Alex Paşcanu ar putea ajunge la FCSB în perioada de mercato din iarnă

Problemele pe care FCSB le are în defensivă de câteva etape l-au făcut pe Gigi Becali să revină la ideea de a-l transfera pe Alex Paşcanu. Astfel, latifundiarul din Pipera a demarat discuţiile pentru fundaşul lui Leicester, mai ales că fotbalistul în vârstă de 20 de ani nu a făcut încă pasul spre echipa mare a grupării din Premier League, iar contractul său îi expiră la finalul sezonului 2018 – 2019. Dacă Gigi Becali va ajunge la un acord cu Alex Paşcanu, atunci fundaşul va ajunge gratis la gruparea “roş-albastră”.

Alex Paşcanu a semnat cu Leicester în iulie 2017, dar nu a debutat la prima echipă până în acest moment. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani originar din Bârlad poate evolua pe postul de fundaş dreapta, fundaş stânga şi central, iar Gigi Becali ar rezolva toate problemele din apărarea FCSB-ului dacă l-ar aduce pe fotbalistul lui Leicester. În acest sezon, Alex Paşcanu a jucat în patru partide pentru Leicester U21 şi are 12 selecţii la echipa naţională a României U21.

ADVERTISEMENT
Alex Paşcanu într-un meci jucat pentru Leicester U23
Alex Paşcanu într-un meci jucat pentru Leicester U23

Transferul lui Alex Paşcanu la FCSB ar putea să fie o lovitură pentru tânărul fundaş. Internaţionalul român în vârstă de 20 de ani are o poveste emoţionantă. Părinţii lui muncesc la căpşuni, iar el îşi doreşte să îi scoată de acolo.

  • 4 meciuri a jucat pentru Leicester U23 în sezonul 2018 – 2019