Alexi Pitu și-a găsit, în sfârșit, echipă după plecarea de la Dunkerque. Fostul jucător de la Farul va evolua în următorul sezon în Danemarca, la Vejle, formația pregătită în trecut de Costel Gâlcă, actualul antrenor principal de la Rapid București.
După o perioadă complicată în Franța, Alexi Pitu își încearcă norocul în Danemarca. Fotbalistul a semnat un contract valabil pe un sezon cu Vejle. El va încasa, conform Digi Sport, un salariu de 250 de mii de euro pe an.
Anunțul oficial a fost făcut de gruparea din Danemarca. Vejle ocupă locul 5 în campionat după primele trei etape. Alexi Pitu speră să reușească să se impună rapid la noua echipă, întrucât, în ultimele trei sezoane, a cam ieșit de pe radar.
„Vejle Boldklub are plăcerea de a anunța că Alexi Pitu a fost transferat gratis. Jucătorul ofensiv român, în vârstă de 23 de ani, ajunge la Nørreskoven după ce a evoluat la FC Girondins de Bordeaux și USL Dunkerque în Ligue 2.
A semnat un contract valabil până în vara anului 2026. Bine ai venit!”, au scris reprezentanții clubului din Danemarca pe contul oficial de Instagram.
Alexi Pitu este un produs al academiei Hagi. Fotbalistul a impresionat în primele sale meciuri în Superliga și era considerat un lider al generației sale. În anul 2023, Farul l-a vândut în Franța, la Bordeaux, pentru două milioane de euro, însă ghinioanele s-au ținut scai de fotbalist.
Echipa franceză a ajuns în ligile inferioare din cauza problemelor financiare, iar Alexi Pitu a semnat cu gruparea din liga secundă, Dunkerque. În ultimul sezon, însă, fotbalistul a jucat doar cinci partide pentru formația din divizia a doua.
Site-urile de specialitate îl evaluează pe Alexi Pitu la 500 de mii de euro. Extrema de 23 de ani are șase selecții la naționala U21 a României. El are în palmares un titlu, o cupă și o supercupă, toate câștigate pe vremea când juca la Farul Constanța.