Life

Alex Pițurcă, folosit într-o escrocherie de proporții! Cum încearcă cineva să facă bani pe spatele lui

Numele lui Alex Pițurcă este folosit cu scopul de a frauda internauții! Ce mesaje primesc unii utilizatorii de Instagram în numele lui Alex?
01.02.2023 | 18:28
Alex Piturca folosit intro escrocherie de proportii Cum incearca cineva sa faca bani pe spatele lui
Numele lui Alex Pițurcă, folosit de escroci. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Alex Pițurcă, băiatul fostului selecționer al Naționale, Victor Pițurcă, e folosit într-o escrocherie de proporții, una des întâlnită în mediul online, în special pe Instagram. FANATIK are detalii despre această nouă controversă în care apare numele lui Pițurcă!

Numele lui Alex Pițurcă, folosit de o rețea de escroci, pe Instagram

Pagina de Instagram a fostului partener al frumoasei Cristina Ich a fost clonată. Aceleași fotografii pe care realul Pițurcă Junior le are postate la pagina sa, cea cu peste 39.000 de urmăritori, sunt și pe contul-clonă, care are puțin peste 10.000 de abonați, intitulat Pițurcu Alex.

ADVERTISEMENT

În numele lui Alex, persoana care i-a furat identitatea în mediul online, încurajează internauții să se implice într-o afacere cu tranzacționare de monede virtuale, însă, atenție, totul este o mare escrocherie!

„Copy trading este o nouă inovație a brokerului companiei noastre, care permite persoanelor de pe piețele financiare să copieze automat pozițiile deschise și gestionate de alte persoane selectate.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de tranzacționarea în oglindă, o metodă care permite comercianților să copieze strategii specifice, tranzacția de copiere leagă o parte din fondurile comerciantului care copiază la contul investitorului copiat”, este mesajul scris în numele lui Pițurcă, trimis mai multor persoane pe Instagram.

alex pițurcă
Sus: contul fake/ Jos: contul real al lui Alex Pițurcă

Contul fiului lui Victor Pițurcă a fost clonat

Fraudele de acest tip sunt tot mai frecvente pe Instagram, iar cei mai vizați, sunt, în general tinerii prezenți pe această rețea de socializare. Aceștia sunt atrași de promisiunea că investind între 500 și 5.000 de dolari în Bitcoin pot oferi rentabilitate, profitabilitate, asta pentru că valoarea de piață a criptomonedelor a crescut destul de mult în timpul pandemiei de coronavirus, acum fiind însă în scădere accentuată.

ADVERTISEMENT

Escrocheriile acestea au devenit tot mai frecvente din 2020 încoace, așadar.  După ce hackerii preiau controlul asupra unui cont de Instagram sau se folosesc de o clonă a unei pagini oficiale, aceștia postează reclame în numele persoanei respective și solicită bani din partea utilizatorilor. Au fost cazuri în care oamenii și-au pierdut contul și li s-a cerut bani pentru a-l recupera.

Atenție foarte mare! Dacă primiți mesaje de la contul Pițurcu Alex, să știți că nu sunt venite din partea fiului lui Victor Pițurcă! Specialiștii în astfel de mesaje de tip scam vă recomandă să nu oferiți niciun cont bancar și să nu virați bani în vreun cont, oricât de convingători ar fi roboții respectivi, folosiți de hackeri!

ADVERTISEMENT
alex pițurcă
Așa arată mesajele primite de un utilizator de Instagram în numele lui Alex Pițurcă. Atenție, aceasta este o escrocherie!

Alex, plasat sub control judiciar. Reacția Cristinei Ich

Această tentativă de escrocherie vine într-un moment destul de sensibil pentru familia Pițurcă. Victor și fiul său sunt vizați într-un dosar la DNA legat de achiziții de măști neconforme. Firma lui Pițurcă Jr. este cea prin intermediul căreia s-ar fi făcut achizițiile.

Băiatul lui Pițurcă a fost plasat sub control judiciar în tot acest scandal, despre care FANATIK a relatat în detaliu în ultimele zile.

Fosta parteneră a lui Alex Pițurcă a reacționat la acest scandal cu iz penal, spunând că va fi alături de tatăl fiului ei, Noah, indiferent ce se va întâmpla cu acesta.

„Eu sunt alături de Alex, îl iubesc și… nu există! Îi sunt alături orice ar fi, indiferent ce ar păți. Când ai un copil cu cineva nu poți să fii certat. Rămâi în relații bune. Eu cu Alex nu suntem certați și nu ne vom certa niciodată”, ne-a spus de curând Ich.

ADVERTISEMENT