Life

Alexandra de la Puterea dragostei și sora ei s-au întors în casa părintească. În ce condiții modeste au crescut cele două

Alexandra de la Puterea dragostei și sora ei, Adriana, s-au întors în casa modestă în care au crescut, apucându-se să o recondiționeze.
29.10.2021 | 13:15
Alexandra de la Puterea dragostei si sora ei sau intors in casa parinteasca In ce conditii modeste au crescut cele doua
Alexandra de la Puterea dragostei a copilărit în condiții modeste. Foto: Instagram/ Youtube
ADVERTISEMENT

Alexandra, câștigătoarea sezonului trei de la Puterea dragostei, a publicat un vlog în care le prezintă fanilor casa părintească, locul unde a crescut.

Căsuța în care a crescut împreună cu sora ei, Adriana, este una destul de modestă. Chiar dacă fetele au avut multe lipsuri și le încearcă niște sentimente neplăcute, sunt bucuroase și mândre că au luat-o de la zero în viață, pentru că altfel nu ar fi știut să aprecieze nimic din tot ce au acum.

ADVERTISEMENT

Alexandra și Adriana provin dintr-o familie săracă din Vaslui. Cele două s-au reîntors la locul unde a copilărit pentru a face curățenie în casa în care au stat până s-au făcut mari.

Alexandra de la Puterea dragostei și sora ei s-au întors la casa părintească

În vlogul apărut cu cele două pe Youtube, acestea au depănat câteva amintiri în timp ce filmau locuința peste care a trecut mult timp, în care s-a adunat praful.

ADVERTISEMENT

„E ciudat să vezi locul ăsta așa”, spune blondina pusă pe gânduri, cu glasul gâtuit de emoție.

În timp ce au reparat furtunul din curtea casei și au șters praful, cele două surori s-au mirat că mica lor căsuță a trecut destul de bine testul timpului.

ADVERTISEMENT

Locuința în care au crescut, situată la poalele unui deal, este făcută din chirpici, iar principala problemă cu care ele și restul sătenilor se confruntau des este cauzată de inundații.

Alexandra a remarcat că stâlpii casei s-au scorojit de la ploaie, destul de îngrozită de halul în care a ajuns locul care a fost cândva căminul ei.

ADVERTISEMENT

„Sunt supărată. Îmi aduc aminte cum era tot aici”

„Sunt supărată. Îmi aduc aminte cum era tot aici. Șura asta plină, cât de veselă era curtea asta și acum nu mai e nimic, nimic în ea. Ție nu îți e aiurea când vezi?”, o întreabă Alexandra pe sora ei nedumerită.

Fosta iubită a lui Codruț Pop îi spune surorii sale că nu crede că va reuși să readucă la viață casa părintească. Adriana e ceva mai optimistă pe parcursul vlogului, amintindu-i surorii sale că de asta muncesc amândouă, printre altele.

„Grădina o faci, o faci frumos, dar… Ți-aduci aminte ce mormane de bălegare erau aici? Când aveam animalele… Era plin de bălegar. Facem mai frumos decât era înainte”, spun cele două surori.

 

ADVERTISEMENT