Alexandra și Radu Bucălae au fost eliminați aseară de la Power Couple, după o probă la înălțime. Cuplul lor este primul, din cele 9, care a părăsit competiția. Coprezentatorul de a Neatza cu Răzvan și Dani și soția lui, mărturisesc care a fost cel mai greu moment al relației lor.
Într-un interviu oferit în exclusivitate, pentru FANATIK, concurenții de la Power Couple recunosc că sunt îndrăgostiți ca în prima zi, chiar dacă provocarea din Malta nu le-a fost cea mai confortabilă. Deși nu au secrete unul față de celălalt, problema este că au, fiecare, o variantă diferită despre prima lor întâlnire.
El a venit de la Craiova, iar ea de la Sibiu, urmându-și visul. Destinul a făcut ca ei să se întâlnească. Din păcate, perioada pandemiei i-a dat definitiv peste cap și abia au reușit să se pună, din nou, pe linia de plutire.
Care sunt lucrurile care o fac pe Alexandra să râdă?
– Radu Bucălae: Gâdilatul și glumele de calitate. Lucruri pe care i le ofer zilnic.
– Alexandra Bucălae: Glumele de calitate, da… Asta mă face să râd foarte tare. Bine, evident că nu toate sunt de calitate. Uneori râd și pentru că mi se pare incredibil cum poate să insiste cu unele glume care nu sunt deloc bune, dar are foarte multă încredere în el. Asta e foarte amuzant.
Care este cea mai importantă calitate a lui Radu? Când l-ai cunoscut, ce te-a cucerit la el?
– Alexandra: Știți voi, calitățile se mai etalează și pe parcurs. Cred că nu mi le-a arătat pe toate deodată, evident. Când ne-am cunoscut am considerat că cea mai importantă calitate a lui Radu este că mă face să râd.
Este un om foarte amuzant, încearcă întotdeauna să privească partea pozitivă a vieții, dar în timp m-a cucerit și cu faptul că e foarte responsabil. Asta pentru mine este pe locul unu în lista de valori, de calități ale omului de lângă mine și el o bifează total.
Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?
– Alexandra: Nu, eu n-aș renunța la nimic. Absolut.
– Radu: Nici eu. Dar dacă ar trebui să dau un răspuns, sunt probabil o serie de glume proaste în momente nepotrivite pe care le-am făcut. Asta cu glumele e o chestie experimentală, e trial and error.
– Alexandra: Da, doar că de fiecare dată când greșești ceva, te face mai bun. Dacă tu nu aveai experiențele alea din trecut, n-aveai cum să știi acum că nu e ok.
– Radu: N-am șterge nimic, n-avem secrete, nu avem ilegalități făcute.
Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?
– Alexandra: Da, foarte mult îmi place. Pastele carbonara, dar nu doar carbonara, și cu creveți. Quesadilla, vita la cuptor mi iese foarte bine. Nu știu ce mai gătesc bun. Mușchiulețul de porc cu sos de muștar și piper. Și am viziune. Când găsesc ceva în frigider imediat încropesc cea mai bună mâncare. Nu că mă laud, dar îmi iese de cele mai multe ori.
– Radu: Fripturi, niște wrap-uri excelente de care sunt eu îndrăgostit. Gătește foarte multe lucruri bune, nu neapărat după rețetă, dar are calitatea de a face mâncare cu gust.
Când se întâmplă să vă mai certați, care din voi cedează primul?
– Alexandra: Dar nu e o regulă, nu știu. Depinde de situații, că în ultima vreme am observat că și eu sunt căpoasă. Aiurea. Dar adevărul e că și eu trebuie să mai învăț, să mai cedez mai des.
– Radu: De-a lungul timpului, ea a cedat prima multă vreme. În ultima perioadă, cam cedez eu, dar mai cedează și ea.
Îți mai aduci aminte când și unde ai cunoscut-o pe Alexandra?
– Radu: Aici este o poveste…
– Alexandra: Foarte detaliată în emisiune, din nou.
– Radu: Da, pentru că noi ne-am cunoscut în timpuri diferite. În aceeași galaxie, în același univers, în aceeași realitate, doar că în timp diferit. Adică eu îmi amintesc de Alexandra într-o anumită situație, ea își amintește de mine în altă situație. Primul gând pe care l-am avut când am văzut-o pe Alexandra, a fost wow, blonda asta o să fie a mea.
Au existat momente grele în relația voastră? Cum ați reușit să mergeți, împreună, mai departe?
– Alexandra: Da, au existat momente grele în relație. Cred că în orice relație există. Și, nu știu, cred că cea mai grea perioadă a fost aia cu pandemia, dar cred că e valabil pentru toate cuplurile. Și nu pentru că stăteam încontinuu unul cu altul. Ci pentru că noi, fiind artiști amândoi, în perioada aia nu aveam de lucru, nu aveam proiecte.
Cred că a fost puțin bulversant, puțin mai mult. În tot timpul ăla când nu lucram, pe Radu l-a afectat mai mult și eu încercam să-i ridic moralul. Apoi s-a terminat pandemia, a început treaba, atunci am căzut eu foarte tare și el m-a ridicat pe mine. Deci, cumva, tot de pandemie se leagă, dar aia a fost cea mai grea. Absolut întotdeauna mergem și trecem împreună mai departe.