Life

Alexandra Stan, în lacrimi la Survivor România 2021. Ce spune mama artistei: „Cred că îi este greu”

21.01.2021 | 17:13
Alexandra Stan in lacrimi la Survivor Romania 2021 Ce spune mama artistei Cred ca ii este greu
ADVERTISEMENT

Alexandra Stan face parte din echipa Faimoșilor al îndrăgitului reality show „Survivor România” 2021, însă vedeta simte deja că nu mai poate face față probelor extrem de grele, motiv pentru care a izbucnit în lacrimi. 

Venită la competiția sportivă de la Kanal D pentru a-și pune la încercare abilitățile și pentru a-și testa limitele, artista din Constanța a recunoscut că totul este mult mai greu decât și-a imaginat. Mama artistei o urmărește cu sufletul la gură și o susține în continuare, chiar dacă are emoții pentru ea.

ADVERTISEMENT

Competiția a fost foarte grea încă de la început, așa că mai mulți concurenți și-au pierdut cumpătul și au declarat că nu mai vor să participe la marea aventură din Republica Dominicană, Alexandra Stan fiind doar una dintre persoanele care au ajuns la capătul puterilor.

Alexandra Stan, în lacrimi la Survivor România 2021

Alexandra Stan, „faimoasa” de la „Survivor România”, sezonul al doilea, a avut o cădere nervoasă în cadrul concursului, mărturisind că nu mai suportă și că vrea acasă, fiind copleșită de greutatea probelor pe care le-a avut de trecut.

ADVERTISEMENT

Deși este o persoană puternică și gata să se impună în echipa sa, cântăreața a izbucnit în plâns și a spus că această competiție este mult mai grea decât a crezut și că vrea să plece acasă. În ediția din această seară, băieții și fetele din echipa Faimoșilor vor fi în tabere separate, lucru care le-a revoltat maxim pe concurente show-ului.

„Mi se pare ca nu suntem luate în serios… Au ieșit la suprafață șerpii! Chiar sunt un om super puternic și chiar am trecut prin foarte multe chestii și nu credeam că o să fie așa greu!”, a declarat Alexandra Stan.

ADVERTISEMENT
Alexandra Stan
Clipe grele pentru Alexandra Stan la Survivor România 2021. Sursa foto: captură YouTube

Ce a spus mama Alexandrei Stan despre fiica ei

Daniela Stan, mama celebrei cântărețe, a susținut că fiica ei este o persoană puternică și că simte nevoia să-și scoată emoțiile la suprafață pentru a de descărca. Oboseala, dorul de casă și de cei dragi și greutatea probelor din cadrul competiției au făcut-o pe Alexandra Stan să izbucnească, potrivit declarațiilor mamei ei.

În plus, mama artistei a mărturisit că are nevoie de pastile pentru a-și ține emoțiile în frâu, din cauza temerilor că fiica ei ar putea păți ceva grav la „Survivor România”.

ADVERTISEMENT

„Cred că îi este greu, dar cred că se va descurca. Ea își exteriorizează foarte mult emoțiile, ca să se elibereze. Am sfătuit-o, am vorbit mult înainte să plece, să nu țină în ea. Este un mod de vindecare. Începe să își spună cuvântul lipsa hranei, deși ea este învățată să mănânce puțin, e vegetariană. Condițiile și depărtarea, fără comunicarea cu noi, își spun cuvântul.

Eu stau numai cu pastile. Nu am probleme cu inima, dar am emoții foarte mari, simt că-mi iese inima din piept. Soțul meu se uită și este foarte încordat, o încurajează ‘hai, mai tată!’, ‘hai, scumpa lui tată, hai iubita mea, hai că poți!’. De multe ori îl temperez, îi spun că o să fie bine. Totul este să nu se accidenteze, eu mă rog la Dumnezeu să nu pățească ceva rău, este cea mai mare grijă a mea”, a spus Daniela Stan, potrivit kanald.ro.

ADVERTISEMENT