Alexandra Stan a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă după participarea la Survivor România. Cântăreața a fost eliminată la finalul lunii februarie din competiție, însă nu a reușit să scape de toate problemele.
Vedeta a rezistat aproape două luni în Republica Dominicană și a fost eliminată din motive medicale.
Blondina suferă de tiroida Hashimoto, iar boala s-a agravat după eliminarea din sezonul doi al reality show-ului. În cadrul unui podcast, Alexandra Stan a vorbit mai mult despre acest subiect.
După eliminarea de la Survivor România 2021, Alexandra Stan s-a ales cu probleme serioase de sănătate. Cele două luni petrecute în competiție i-au agravat afecțiunea deja existentă.
Deși au trecut mai bine de nouă luni de când a revenit în țară, cântăreața nu a reușit să-și revină după această experiență.
Artista nu mai vrea să participe la astfel de emisiuni în viitor. Experiența de la Survivor România a fost destul de riscantă pentru starea ei de sănătate.
Alexandra Stan suferă de tiroida Hashimoto, o boală autoimună de care nu va scăpa niciodată.
„Aveam probleme cu glanda. Eu m-am îmbolnăvit de glandă, pentru că nu am mâncat și din cauza stresului.
Am tiroidită Hashimoto, este o boală autoimună, creierul meu produce anticorpi care distrug hormonii pe care îi produce glanda. Asta se întâmplă dacă ești stresat sau îți scade imunitatea.
Fiecare organ din corpul nostru și fiecare boală are un fundament, sunt psihosomatice, se somatizează în funcție de problemele emoționale, de traumele pe care le-ai avut.
Aici (n.r. în zona tiroidei) este chackra comunicării, vorbirii. Eu mulți ani aveam impresia că nu pot să mă exprim. Am avut senzația asta mulți ani, că nu pot să ajung la oameni, de-asta vreau să-mi fac un podcast, ca să vorbesc”, a declarat Alexandra Stan în cadrul podcastului „Aproximativ discuții” de pe canalul de YouTube Happyfish.
Alexandra Stan a surprins pe toată lumea acum câteva luni, atunci când s-a căsătorit în secret cu Emanuel Necatu. Cei doi s-au cunoscut după ce vedeta a revenit de la Survivor România.
Fanii au avut un alt șoc după ce vedeta a anunțat divorțul. Deși credea că este dornică să fie soție și să aibă copii, Alexandra Stan a realizat că nu este pregătită să facă acest pas.
Din fericire, cei doi au divorțat într-o notă pașnică și nu au avut parte de certuri.
„Ulterior mi-am dat seama că suntem amândoi nepregătiți pentru genul acesta de experiență. Ne-am strâns mâinile frumos.
Nu ne-am certat și ne-am despărțit. Multă lume a crezut că e fake”, a declarat Alexandra Stan pentru unica.ro.