Sport

Transferul lui Alexandru Albu la Rapid este în pericol: „Mai au de plătit o sumă din împrumut”

Fundașul Alexandru Albu joacă la Rapid sub formă de împrumut, iar președintele clubului de care aparține, Concordia Chiajna, susține că gruparea alb-vișinie mai are de plătit o sumă de bani.
09.01.2022 | 18:13
Transferul lui Alexandru Albu la Rapid este in pericol Mai au de platit o suma din imprumut
ADVERTISEMENT

Ajuns la Rapid la jumătatea lunii iunie a anului 2021, fundașul Alexandru Albu a jucat în 19 dintre cele 21 de partide ale formației antrenată de Mihai Stoica. Recent, Bogdan Apostu, impresarul jucătorului, a declarat că giuleștenii l-au transferat, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Rapid poate avea doar 60 la sută din drepturile federative ale lui Alexandru Albu

Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna, clubul de care aparține jucătorul, a clarificat lucrurile și a precizat nu doar că Rapid nu l-a transferat definitiv pe jucător, dar nici măcar nu a plătit întreaga sumă pentru împrumut.

ADVERTISEMENT

Rapid mai are de plătit o sumă din împrumut. A plătit o sumă, dar mai are de achitat alta. Albu este împrumutat pentru o sumă de bani, iar acum, în ianuarie, Rapid trebuie să facă dovada plăţii din tranşa a doua a împrumutului.

Apoi, până la o anumită dată, în primăvară, Rapid are opţiunea unui transfer definitiv, dar pentru 60 la sută din drepturile jucătorului. Noi păstrăm 40 la sută.

ADVERTISEMENT

Nu s-a făcut transferul definitiv, şi eu am rămas surprins de ce s-a întâmplat (n.r. – referitor la declaraţiile impresarului lui Albu).

Rapid trebuie să mai achite o sumă pentru împrumut, iar apoi poate să activeze şi opţiunea pentru transferul definitiv, repet, pentru 60 din drepturile federative.

ADVERTISEMENT

Chiajna păstrează 40 la sută din drepturi, dar nu mai puţin de o sumă. La un eventual transfer al lui Albu de la Rapid, noi avem 40 la sută, dar nu mai puţin de o anumită sumă trecută în contract”, a spus Cristian Tănase, pentru Liga2.ro.

Rapid ar fi achitat 200.000 de euro pentru Alexandru Albu

Bogdan Apostu, impresarul fundașului în vârstă de 28 de ani, a declarat, recent, că jucătorul va rămâne din vară la Rapid. „Nu că nu l-a vrut Balint pe Albu, cine dădea 200 de mii de euro pe Albu?

ADVERTISEMENT

Deci, Rapidul a plătit 50 de mii de euro împrumutul şi încă 150 de mii de euro suma de transfer pe care a activat-o”, afirma impresarul lui Albu. Apostu făcea referire la situația din sezonul trecut, când clientul lui a fost legitimat la UTA.

El a jucat 36 de meciuri pentru echipa din Arad. „După un an și jumătate, mi-am luat și eu trei săptămâni de vacanță, m-am deconectat total de fotbal și am stat alături de familie. Nimeni de la UTA nu m-a sunat să-mi spună ceva, așa că i-am cerut lămuriri impresarului.

Inițial, mi-a spus și el că nu știe nimic, dar apoi mi-a transmis că UTA și Chiajna nu s-au înțeles. Știu și eu că suma de transfer cerută pe mine e destul de mare pentru fotbalul românesc, mă gâdeam că poate se va prelungi împrumutul”, declara jucătorul pentru Sport Arad.

Eu aș fi dorit să rămân la Arad, nu-mi place să mă plimb în fiecare an, cu atât mai mult cu cât urma un sezon cu suporteri în tribune și aș fi vrut să simt și eu căldura lor în timpul meciurilor.

În plus, de la UTA am fost convocat la națională, dar și eu cred că am dat tot ce am avut mai bun pentru echipă. UTA a fost, poate, cea mai importantă bornă din cariera mea de până cum. Poate într-o zi voi reveni la Arad”, mai spunea el.

Alexandru Albu a marcat cinci goluri pentru Rapid

Fundașul a punctat de cinci ori pentru echipa alb-vișinie în prima parte a campionatului. A deschis scorul în etapa a 7-a în meciul pierdut pe teren propriu în fața Universității Craiova (1-2), pentru ca în runda următoare să înscrie de două ori în poarta fostei lui echipe UTA, meciul având loc la Arad (scorul final a fost 1-1).

Alexandru Albu a marcat din nou în etapa a 9-a, în meciul pierdut de Rapid, acasă, în fața lui Gaz Metan Mediaș cu 2-1, iar ultima reușită a avut-o în runda a 19-a, când Rapid a învins, acasă, FC Argeș, cu 2-0.

ADVERTISEMENT