Starea de sănătate a actorului Alexandru Arșinel, ajuns la 83 de ani, se înrăutățește din ce în ce mai mult. Actorul, internat de o săptămână deja la Spitalul Universitar din București, este internat în secția de Terapie Intensivă.
Internat încă de pe 15 septembrie 2022, Alexandru Arșinel este subiectul unei degradări constante ale stării sale de sănătate. Actorul, ajuns la Spitalul Universitar din București din cauza unor escare, leziuni de decubit în limbaj medical, a fost mutat, la câteva zile, la Terapie Intensivă.
Doar că, din păcate, problemele de sănătate ale actorului ajuns la 83 de ani sunt din ce în ce mai serioase, chiar dacă a ajuns la Terapie Intensivă, acolo unde este supravegheat în permanență. Din acest motiv, medicii au fost nevoiți să apeleze la o soluție invazivă pentru a-l salva pe actor.
Din informațiile obținute de FANATIK, pneumonia de care suferă Alexandru Arșinel este una cât se poate de gravă, iar actorul aproape că nu mai poate respira. Iar cum problemele lui cardiace sunt, de asemenea, destul de grave, respirația dificilă le poate agrava și mai mult.
Așa că, medicii de la Terapie Intensivă, pentru a se asigura că actorul este oxigenat îndeajuns, au decis să îl intubeze și să îl ventileze prin intermediul aparatelor. Aparatura de menținere a vieții instalată actorului va fi menținută, pare-se, încă cel puțin câteva zile, urmând să fie îndepărtată doar în momentul în care pneumonia de care suferă răspunde la tratament.
Alexandru Arșinel va petrece, pare-se, o lungă perioadă de timp internat în spital. Conform informațiilor FANATIK, decizia ca Alexandru Arșinel să rămână internat a fost luată de medici după un complex șir de analize făcute actorului și care au relevat că nu mai poate fi tratat ambulatoriu.
Iar din cele constatate, pe lângă pneumonia de care suferă și care este complicată de problemele cardiace de care suferă Alexandru Arșinel, mai sunt și alte probleme de sănătate care fac ca actorul să aibă nevoie de supraveghere în permanență.
Cea mai bună soluție, după ce medicii vor reuși să îi vindece pneumonia de care suferă și vor reuși, de asemenea, să țină sub control problemele cardiace, este ca actorul să fie, ulterior, internat într-un centru de îngrijiri specializat.
Situația lui Alexandru Arșinel este complicată și de faptul că nu se mai poate deplasa fără ajutor, ceea ce, din păcate, face ca starea de sănătate a actorului să se degradeze și mai mult, mușchii ajungând în situația să se atrofieze și să îi complice maestrului și mai mult situația.
Alexandru Arșinel, în exclusivitate pentru FANATIK, a dezvăluit care era dorința lui cea mai arzătoare. O retragere din lumea teatrului la care să îi aibă aproape pe câțiva oameni și care să aibă loc acolo unde a copilărit.
”Eu sunt din Dolhasca. Acolo, de exemplu, și dacă se inaugurează o grădiniță sunt invitat. Și sunt bine primit, apreciat. Vreau, într-un fel, să le și mulțumesc pentru tot. Acolo mă voi retrage, acolo voi pune punct (…)
Doresc să îmi mai invit doi, trei colegi la un spectacol la Dolhasca, apoi să mă retrag. Dar nu în altă parte o să fac retragerea, doar la Dolhasca pot să o fac”, ne spunea Alexandru Arșinel acum câteva luni.
De ziua lui de naștere, pe 4 iunie, atunci când a împlinit 83 de ani, Alexandru Arșinel ne mărturisea în exclusivitate că se visează la teatru, că voia să fie din nou pe scenă. De aceea, la acea vreme, încă făcea masaje și kinetoterapie, dar, din păcate, lucrurile nu au evoluat așa cum spera actorul.