Fotbal intern

Alexandru Benga îi dă replica lui Istvan Kovacs: „Sunt 2-3 lucruri total eronate”

13.02.2021 | 18:19
Alexandru Benga ii da replica lui Istvan Kovacs Sunt 23 lucruri total eronate
ADVERTISEMENT

Alexandru Benga, fotbalistul celor de la UTA Arad, îi dă replica lui Istvan Kovacs după conflictul ivit între ei doi apărut la finalul unei partide din Liga 1. “Centralul” a fost acuzat că folosește o manieră nepotrivită de exprimare în relația cu jucătorii de pe teren, iar acest lucru poate fi îmbunătățit pe viitor.

Istvan Kovacs nu este la primul conflict de acest gen, în trecut acesta a fost acuzat că l-a repezit în timpul meciului și pe Florinel Coman, jucătorul celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Fundașul arădenilor a dezvăluit la finalul partidei UTA – Hermannstadt 1-1 că arbitrul se adresează jucătorilor cu expresii precum ”Marș de aici!” și ”Dispari!”.

Alexandru Benga îi dă replica lui Istvan Kovacs: „Sunt 2-3 lucruri total eronate”

La finalul partidei disputate de UTA cu cei de la Chindia Târgoviște, Alexandru Benga și-a motivat decizia de a comenta comportamentul lui Kovacs pe terenul de joc: “În primul rând, vizavi de acest subiect, nu am avut intenția de a crea o polemică sau un conflict cu domnul Kovacs.

ADVERTISEMENT

Singurul meu interes este să îmbunătățim relația jucător-arbitru. Am văzut ce a declarat dânsul, sunt două-trei lucruri total eronate. Nu vreau să dezvolt acest lucru, interesul meu nu este să intru într-un conflict cu domnul Kovacs, ci să îmbunătățim relația arbitru-jucător.

Am spus-o cu inima deschisă, atitudinea cu care ni se adresează este una care poate fi îmbunătățită. Nu am avut nicio intenție să îl supăr”, a declarat Alexandru Benga.

ADVERTISEMENT

Alexandru Benga a comentat și egalul cu Chindia

“Am reușit să egalăm în ultimul minut, am avut foarte multe ocazii, am arătat spirit, am avut mai multe ocazii foarte mari. În repriza a doua am controlat autoritar jocul pe un teren extrem de greu. În final e bine că am reușit să egalăm și mergem mai departe.

Avem de întâmpinat câteva probleme. Este un final de program foarte încărcat, am jucat din trei în trei zile. Continuăm lupta pentru a da tot ce e mai bun din noi la fiecare antrenament și meci. Vrem să creștem de la meci la meci”, a mai adăugat Alexandru Benga.

ADVERTISEMENT

Pentru moment UTA Arad se află pe locul 7 în clasamentul Ligii 1, cu 29 de puncte acumulate în 23 de partide. Pentru formația antrenată de Laszlo Balint urmează meciul cu FC Botoșani, ocupanta ultimului loc care permite accederea în play-off.

ADVERTISEMENT