News

Alexandru cel Bun, domnitorul român cu patru neveste. Primele două au murit, de a treia s-a despărțit și ultima l-a dus la cimitir

Alexandru cel Bun a domnit în Moldova peste 30 de ani și a fost reținut în istorie datorită calităților de diplomat, care au ajutat țara să evite conflictele vremii.
15.10.2022 | 17:15
Alexandru cel Bun domnitorul roman cu patru neveste Primele doua au murit de a treia sa despartit si ultima la dus la cimitir
Alexandru cel Bun a fost primul mare domnitor al Moldovei. Foto: commons.wikimedia.org - colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Despre Alexandru cel Bun, considerat de istorici primul mare domnitor al Moldovei, se mai știe că a fost căsătorit de patru ori. Din nefericire pentru acesta, primele două soții au murit, în timp ce a treia căsnicie s-a terminat prin divorț.â

Alexandru cel Bun și-a dorit mereu o soție lângă el

Potrivit adevarul.ro, la acea despărțire s-a ajuns din cauza faptului că Alexandru cel Bun nu a fost de acord cu o cerință a celei de-a treia soții. Mai exact, ea dorea ca el să se convertească la catolicisim.

ADVERTISEMENT

Domnitorul moldovean a refuzat și astfel s-a ajuns la divorț. În ceea ce o privește pe a patra și totodată ultima soție, istoricii au consemnat că ea a rămas împreună cu excelentul diplomat până la finalul vieții.

Conform mărturiilor vremii, domnitorul s-a căsătorit prima dată cu Margareta, care era fiica palatinului Ştefan din Losontz (Polonia). Cei doi și-au unit destinele chiar înainte de ucarea acestuia pe tron.

ADVERTISEMENT

Dorind să îi arate cât de mult o prețuiește pe doamna catolică, el a construit biserica de la Baia, aproape de Fălticeni. Din păcate, Margareta a murit la scurt timp după căsătorie. A fost înmormântată chiar în biserica ridicată pentru ea.

Ulterior, el s-a căsătorit cu Ana, cunoscută drept Neacşa și despre care s-a spus că ar fi fost fiica lui Mircea cel Bătrân. Și de această dată, la scurt timp de la căsătorie, domnitorul a rămas singur.

ADVERTISEMENT

Unde a fost îngropată Ana

În anul 1418, Ana a fost înmormântată la mănăstirea Bistriţa.” Alexandru cel Bun, căruia nu îi plăcea văduvia, se însură a treia oară luând de soţie din nou o catolică, însă de neam mare de tot.

Anume pe Ringala, vara regelui Vladislav al Poloniei. Ringala era de altfel vara de a treia şi cu Alexandru”, a scris istoricul Constantin Gane în cartea ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”.

ADVERTISEMENT

Căsnicia lor a durat 10 ani, iar nunta din anul 1411 a fost anulată în 1421m din cauza încercărilor ei de a-l converti pe domn la catolicism. Despărțirea a implicat niște costuri: Ringala a primit o pensie de 600 de galbeni anual, plus târgul Siret şi mai multe sate.

Marina, ultima soție a domnitorului moldovean

Divorțul nu l-a marcat foarte mult pe domnitor și în același an el s-a căsătorit cu mama lui Petru Aron, Marina. Ea făcea parte dintr-o familie boierească și nu avea nicio problemă cu religia soțului, fiind din ortodoxă. Cei doi au fost împreună până la moartea domnitorului, în urma unui atac de cord.

Pentru cei care sunt mai puțin familiarizați cu viața domnitorului, trebuie spus că acesta a fost supranumit ”cel Bun” după ce a murit. La acea situație s-a ajuns datorită faptului că a reușit să țină Moldova departe de războaie.

În timpul vieții, titulatura sub care era cunoscut a fost Alexandru Vodă cel Bătrân. Despre emblematicul lider moldovean care a condus Moldova între anii 1400 și 1432, cronicarul Grigore Ureche nota în ”Letopisețul Țării Moldovei” că a fost primul din neamul Bogdăneştilor care a purtat nume de botez grecesc.

 

ADVERTISEMENT
Tags:
Ședință de urgență la Rapid » Ce urmează după eșecul lamentabil cu FC...
Ședință de urgență la Rapid » Ce urmează după eșecul lamentabil cu FC Botoșani
Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina...
Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina după incursiunea în Kursk: „Un război fără reguli”
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate...
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate de Ovidiu Ioanițoaia cu ajutorul lui Adrian Sârbu
A albit de tot și nu-l mai recunoști! În urmă cu câțiva ani,...
A albit de tot și nu-l mai recunoști! În urmă cu câțiva ani, toate femeile visau la el. Acum pare altă persoană! Spune drept, îți dai seama cine e în poze?
Șir de evenimente astrale în octombrie. Momente de cumpănă pentru două zodii
Șir de evenimente astrale în octombrie. Momente de cumpănă pentru două zodii
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a...
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu Monica Bîrlădeanu. Au fost împreună 20 de ani
LOVITURĂ privind TICHETELE de MASĂ! SE DAU AMENZI
LOVITURĂ privind TICHETELE de MASĂ! SE DAU AMENZI
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să...
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul ucrainean, după incursiunea soldaților Kievului în Kursk, susțin surse de la Kremlin
EXCLUSIV. Spitale modulare de 20 de milioane de euro, lăsate să zacă în...
EXCLUSIV. Spitale modulare de 20 de milioane de euro, lăsate să zacă în paragină. Construite în timpul pandemiei, acum sunt subiect de litigiu
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul...
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță....
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți copii are cu femeia de care s-a îndrăgostit înainte să o cunoască pe Monica Bârlădeanu