Echipa Bani Yas, antrenată de Daniel Isăilă, a fost învinsă, acasă, scor 0-1, de formația Al Wahda, în etapa a 13-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de brazilianul Joao Pedro (90+1). Trupa tehnicianului român se află pe locul 9, cu 15 puncte.
Al Ittihad Kalba și Al-Jazira s-au înfruntat în etapa 13-a din campionatul Emiratelor Arabe Unite, scor 2-1. Alexandru Cicâldău a fost integralist pentru gazde, în timp ce Florin Tănase a intrat în startul reprizei secunde pentru Al-Jazira.
Al Ittihad Kalba a marcat rapid împotriva formației lui Florin Tănase. Al Naqbi, în minutul 6, a deschis scorul, însă oaspeții aveau să egaleze în finalul primei reprize din penalty.
Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 88. Același Al Naqbi a reușit să înscrie cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Alexandru Cicâldău.
Internaționalul român, împrumutat de Galatasaray în Emirate până la finalul sezonului, a centrat la prima bară, iar atacantul în vârstă de 24 de ani a reușit „dubla”. Astfel, Alexandru Cicâldău a câștigat duelul direct cu Florin Tănase, care a jucat toată repriza secundă pentru Al-Jazira.
Florin Tănase s-a accidentat pe 11 noiembrie 2022 și nu a mai putut evolua pentru Al-Jazira. Revenit la antrenamente în Ajunul Crăciunului trecut, fostul căpitan al FCSB-ului a bifat în meciul cu Al Ittihad Kalba primele minute oficiale după o pauză de peste două luni.
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost introdus în minutul 46, însă nu a putut să-și ajute echipa pentru a evita înfrângerea. În ciuda înfrângerii, Al-Jazira se menține în fața lui Al-Ittihad Kalba.
Echipa lui Florin Tănase se află pe locul 6, cu 23 de puncte în 13 meciuri, în timp ce Al Ittihad Kalba se află pe locul 7 cu 20 de puncte în tot atâtea partide.
Deși, a jucat doar o repriză pentru Al-Jazira, vestea revenirii lui Florin Tănase îi dă o doză de optimism lui Edi Iordănescu. Piesă de bază în lotul condus de selecționer, Florin Tănase a ratat ultimele meciuri de pregătire ale „tricolorilor” din cauza accidentării, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
Astfel, fostul fotbalist al FCSB-ului are nevoie de meciuri în picioare pentru a reveni la cel mai înalt nivel înaintea debutului României în preliminariile pentru Campionatul European din 2024.
România va juca primul meci pe 25 martie în deplasare contra Andorrei. Trei zile mai târziu, „tricolorii” înfruntă Belarus pe teren propriu.