Cu Nicușor Stanciu integralist, Dalian Yingbo s-au impus la limită pe terenul celor de la Chongqing Tonglianglong, clubul pentru care evoluează Alexandru Cîmpanu, scor 1-0, într-un duel al rundei cu numărul #24 din campionatul Chinei. Acesta a început ca titular, dar a fost modificat la pauză, iar la finalul partidei, fostul fotbalist de la FC Botoșani și Universitatea Craiova s-a arătat extrem de dezamăgit de rezultatul echipei sale.
Unicul gol al partidei de pe Longxing Football Stadium a fost consemnat în minutul 63, atunci când fundașul Zhuoyi Lu a marcat în poarta gazdelor din pasa lui Isnik Alimi. În acel moment, Cimpanu nu se mai afla pe teren, el fiind înlocuit la pauză. De cealaltă parte, Nicușor Stanciu a fost integralist pentru Dalian, dar nu a izbutit să contribuie decisiv în victoria echipei sale.
În minutele de prelungire ale partidei, fostul fotbalist de la FC Botoșani și Universitatea Craiova a fost surprins de camerele de filmat în timp ce stătea pe banca de rezerve, iar în respectivele imagini, acesta părea resemnat și extrem de dezamăgit de rezultatul înregistrat pe tabelă.
În urma rezultatului înregistrat duminică, cei de la Dalian Yingbo au ajuns la borna cu numărul 36 și ocupă locul 4 în clasamentul din China, având același punctaj ca și Beijing Guoan, echipa de pe poziția secundă, loc care duce în preliminariile pentru AFC Champions League 2, echivalentul Europa League din Asia. Lider detașat în Super League este Chengdu Rongcheng, cu 48 de puncte.
De cealaltă parte, Alexandru Cîmpanu și Chongqing Tonglianglong se află în momentul de față pe locul 7 în China, cu 30 de puncte acumulate în cele 24 de meciuri disputate. Problema lor este reprezentată de seceta evidentă din ultimele 8 etape, în care nu au reușit să câștige nici măcar un meci. Ultimul succes al lui Chongqing datează din 27 iunie, atunci când echipa lui Cîmpanu s-a impus în fața celor de la Tianjin Jinmen Tiger, scor 1-0, românul fiind cel care a semnat unicul gol al partidei.