Sport

Alexandru Crețu, eliminare stupidă în FC Argeș – Universitatea Craiova! Ratează derby-ul cu FCSB, echipa la care a început sezonul

Alexandru Crețu (29 de ani), mijlocașul Universității Craiova, a fost eliminat în partida cu FC Argeș și, astfel, va rata derby-ul cu FCSB, din etapa viitoare.
21.11.2021 | 19:19
Alexandru Cretu eliminare stupida in FC Arges  Universitatea Craiova Rateaza derbyul cu FCSB echipa la care a inceput sezonul
ADVERTISEMENT

Alexandru Crețu a fost transferat de Universitatea Craiova, în vara acestui an, după ce s-a despărțit de FCSB. Acesta s-a impus rapid la grupare din Bănie, devenind o prezență constantă în primul „11”.

Alexandru Crețu, eliminat în FC Argeș – Universitatea Craiova

Mijlocașul oltenilor a fost eliminat după numai 12 minute de la fluierul de start al partidei cu FC Argeș. Acesta a încasat două cartonașe galbene, în minutele 8 și 12, și, implicit, cartonașul roșu.

ADVERTISEMENT

Astfel, Alexandru Crețu nu se va afla pe teren în etapa viitoare, când Universitatea Craiova o va întâlni pe fosta sa echipă, FCSB.

Alexandru Crețu, plecare cu „scântei” de la FCSB

Alexandru Crețu nu s-a despărțit în cele mai bune condiții de FCSB. Actualul fotbalist al oltenilor a fost dat afară de Gigi Becali după gafa comisă la unicul gol al derby-ului Rapid – FCSB, din luna august, pe care roș-albaștrii l-au pierdut cu 0-1.

ADVERTISEMENT

„După meciul de ieri, Alexandru Creţu îşi caută echipă. Ce să mai discutăm? Ce vânzoleală? Ce să mai faci? A venit liber de contract, i-am dat şi bani, 100.000 de euro, îl las liber. Mai este perioadă de transferuri, o să îşi caute echipă.

Şi pe Iulian Cristea la fel. Nu poţi să dai la adversar toate mingile. Şi pe Cristea şi pe Creţu o să îi las liberi”, spunea Gigi Becali, la PRO X, după derby-ul cu Rapid, din luna august.

ADVERTISEMENT

După plecarea de la FCSB, Alexandru Crețu s-a aflat în discuții cu cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Însă, într-un final, mijlocașul a semnat cu Universitatea Craiova, deoarece formația olteană i-a oferit un salariu mai mare.

Alexandru Crețu, confuz după plecarea de la FCSB

La finalul partidei Universitatea Craiova – Dinamo, 5-0, din luna septembrie, care a reprezentat primul meci în tricoul grupării din Bănie, pentru Crețu, mijlocașul a vorbit pe larg despre plecarea timpurie de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Crețu s-a declarat confuz de modul în care a fost dat afară de la formația roș-albastră, după numai o lună de la momentul în care semnase cu aceasta. Totodată, a spus că despărțirea nu s-a produs doar din cauza evoluțiilor sale, fără să ofere mai multe detalii.

„Am rămas cu un semn de întrebare (n.r. după plecarea de la FCSB). N-a fost doar strict fotbalistic și asta nici nu m-a doborât, nici nu m-a… am lăsat să curgă.

Nu sufăr. Eu mă bucur că am ajuns la Universitatea, ăsta e cel mai important lucru pentru mine.

Nu cred că a fost strict legat de fotbal, asta e singura mea părere, dar nu am nimic cu nimeni de acolo. Le mulțumesc tuturor de acolo, domnului Gigi, domnului MM, antrenorilor, nu am nimic cu nimeni”, spunea Alexandru Crețu, la finalul primei partide bifate pentru Universitatea Craiova.

  • 7 partide a bifat Alexandru Crețu în tricoul FCSB-ului

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – FC Botoșani: 1,98 este cota pentru „ambele echipe înscriu”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT