News

Alexandru Cumpănașu, apel către Mihai Fifor. Unchiul Alexandrei îi cere de urgență ministrului să facă aceste lucruri

09.08.2019 | 16:09
Alexandru Cumpanasu apel catre Mihai Fifor Unchiul Alexandrei ii cere de urgenta ministrului sa faca aceste lucruri
ADVERTISEMENT

Alexandru Cumpănașu  îi cere ministrului interimar al Internelor, Mihai Fifor, să publice raportul polițistului care a vorbit de pe telefonul său cu Alexandra Măceșanu la scurt timp după ce adolescenta de 15 ani a dispărut de acasă. Unchiul tinerei nu crede nici acum în varianta oficială potrivit căreia fata este moartă și continuă să investigheze acest caz pe cont propriu, în paralel cu procurorii.

Alexandru Cumpănașu, apel de ultimă oră către interimarul de la Interne

Totodată, Cumpănașu solicită din partea M.A.I. să comunice public dacă a avut sau are informații despre rețelele de crimă organizată și trafic de persoane din județul Olt și dacă da, ce a făcut până acum instituția în legătură cu acest subiect sensibil. Politologul mai vrea să afle dacă ministerul a luat în serios sesizarea sa de a investiga cazurile tuturor copiilor dispăruți în ultimii ani, de a comunica în prealabil stadiul în care se află căutările.

ADVERTISEMENT

Cumpănașu mai cere și arestarea imediată a tuturor membrilor clanurilor interlope din Oltenia, despre care susține că are informații că sunt implicate în mașinațiunile politice locale. De altfel, zilele trecute au apărut informații în presă despre cum este împărțit județul Olt între mai multe grupări pesediste care ar fi susținute de clanurile interlope.

alexandru cumpănașu
Unchiul Alexandrei este revoltat pe felul în care se face ancheta. Sursa foto: wowbiz.ro

Cumpănașu insinuează că polițiștii sunt mână în mână cu interlopii

„Este un bilanț trist și care nu mă ajută și nu va ajuta mai deloc. Nu avem certitudinea că Alex este decedată sau în viață în afara sentimentului familiei că trăiește. Nu avem complicii și rețeaua criminală din spatele acestei tragedii odioase, nu avem crima organizată măcar din Olt arestată. Nici măcar CERCETATĂ”, a scris Alex Cumpănașu pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT

„Polițiștii care au acoperit rețele în ultimii 10 ani trebuie cercetați și trimiși la pușcărie. Vă cer în numele populației întregii țări aflată alături de mine în acest demers un răspuns public: ați semnat sau nu ordinele de control pt ultimii 10 ani?”, se mai arată în mesajul unchiului Alexandrei.