Alexandru Cumpănașu cere reaudierea familiei lui Gheorghe Dincă pentru complicitate la faptele comise de fostul mecanic auto

Daniel Șuta   
în Hot News
10/09/2019, 15:57
Alexandru Cumpănașu cere reaudierea familiei lui Gheorghe Dincă pentru complicitate la faptele comise de fostul mecanic auto
Alexandru Cumpănașu cere reaudierea soției și copiilor lui Gheorghe Dincă. Sursa foto: mediafax.ro

Alexandru Cumpănașu a declarat astăzi că cere oficial reaudierea familiei lui Gheorghe Dincă după ce DIICOT a confirmat că sunt suspecți pentru complicitate. Candidatul la alegerile prezidențiale spune că avocatul se va ocupa mâine de această solicitare pentru că în continuare există multe semne de întrebare cu privire la gradul de implicare al copiilor și al soției lui Dincă în speța de la Caracal.

Alexandru Cumpănașu: „Cer reaudierea familiei lui Dincă pentru complicitate la trafic de persoane”

„Vom solicita cât se poate de clar reaudierea familiei lui Dincă pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane şi omor, în vederea reţinerii şi arestării acestora. Dacă depunem această solicitare înseamnă că avem probe în acest sens, le au şi procuroii. Mâine, în mod oficial, avocatul nostru va depune această solicitare de audiere în vederea reţinerii şi arestării familiei lui Dincă”, a declarat azi Cumpănașu, scrie româniatv.net.

O situație neobișnuită s-a produs azi la audierea lui Gheorghe Dincă. Avocatul acestuia a părăsit sala de mai multe ori, lăsându-l pe criminal fără asistență juridică. Din această pricină și din cauza faptului că Dincă nu părea foarte cooperant, s-a sistat audierea fostului șofer de ocazie pentru o nouă audiere.

Alexandru Cumpănașu
Cumpănașu candidează la alegerile prezidențiale din acest an. Sursa foto: click.ro

Elena Dincă, suspectă în cazul Caracal

Audierile în cazul Caracal continuă, după ce procurorii DIICOT au declarat că merg pe mai multe piste. În această cauză se fac cercetări asupra soției lui Dincă, Elena, care a fost în casa acestuia în luna aprilie, atunci când Luiza Melencu s-ar fi aflat în locuință. Dacă inițial, în primele zile ale acestei anchete s-a spus că familia lui Dincă nu ține legătură cu bărbatul în vârstă de 66 de ani, apoi s-a aflat că soția îi trimitea des bani prin Western Union sau chiar că și-a petrecut Paștele cu el.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles