News

Alexandru Cumpănașu, după discuția cu directorul STS: „Oamenii de acolo nu sunt suficient de pregătiți”

14.08.2019 | 11:57
Alexandru Cumpanasu dupa discutia cu directorul STS Oamenii de acolo nu sunt suficient de pregatiti

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a avut un dialog cu directorul STS în care au vorbit despre felul în care reprezentanții serviciului de urgență au reacționat în momentul în care au fost apelați de către Alexandra. Astfel, Cumpănașu a discutat cu Ionel-Sorin Bălan, cel care ocupă interimatul Serviciului după demisia lui Ionel-Sorinel Vasilca.

Ce a discutat Alexandru Cumpănașu cu directorul STS

Cumpănașu susține că directorul STS a recunoscut că operatorul a avut o atitudine complet nepotrivită față de victimă: „L-am întrebat pe domnul director dacă i se pare normală atitudinea operatorului STS faţă de Alexandra şi nu vă pot spune decât ce a spus dânsul – din punctul meu de vedere, acea femeie nu mai are ce căuta în acel sistem, dar domnul director al STS mi-a spus doar atât: că îşi doreşte să fi avut un alt ton, chiar dacă profesional şi-a făcut treaba în cadrul serviciului. Din punctul dânsului de vedere tonul avut cu Alexandra a fost unul nepotrivit”.

Jurnalistul crede că oamenii de la STS nu sunt deloc pregătiți din punct de vedere psihic: „Oamenii de acolo care lucrează nu sunt suficient de pregătiţi, trebuie să aibă o pregătire din punct de vedere emoţional, de înţelegere a problemelor, de competenţă, nu numai a apăsa pe butoane şi a redirecţiona. (..) Oamenii care sună sună acolo cu necazuri nu pentru a fi trimişi la plimbare”,  a spus Alexandru Cumpănașu, pentru Mediafax.

Alexandru Cumpănașu a avut o discuție cu directorul STS
Alexandru Cumpănașu a avut o discuție cu directorul STS *foto: antena 3

Alexandra Măceșanu, discuție uluitoare cu operatorul STS

Cazul crimei din Caracal a șocat atât prin violență, cât și prin dovada incompetenței autorităților. Unul dintre cele mai scandaloase episoade din tot acest scandal este felul în care Alexandra Măceșanu a fost întâmpinată de către autorități, în timpul apelului făcut la 112. Astfel, operatorul a tratat fata cu extrem de multă indiferență și a luat-o peste picior de mai multe ori deși se auzea din tonul ei că era îngrozită de ceea ce i s-a întâmplat. Stenograma completă a discuției Alexandrei cu operatorul STS este aici.

Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2...
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2 mondial
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de...
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea! Avea doar 17 ani când s-au cunoscut
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul...
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran. Femeia este fiica unui magnat român
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3...
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
A MURIT marele ARTIST al României! S-a stins la 3 zile după soţie....
A MURIT marele ARTIST al României! S-a stins la 3 zile după soţie. Durere fără margini
Cozonac de post cu umplutură de nucă. Rețeta pregătită în bucătăriile mănăstirilor din...
Cozonac de post cu umplutură de nucă. Rețeta pregătită în bucătăriile mănăstirilor din România
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Cum a murit de fapt Sfântul Andrei, apostolul devenit ocrotitorul românilor
Cum a murit de fapt Sfântul Andrei, apostolul devenit ocrotitorul românilor
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de...
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de propagandă cu patru milioane de exemplare în trei luni
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial....
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial. Ce le-a scris celor dragi pe o scoarță de mesteacăn.
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!