Fotbal intern

Alexandru Ioniță speră să semneze un nou contract până la expirarea suspendării pentru dopaj. ”Ne putem ajuta reciproc”

11.05.2021 | 18:00
Alexandru Ionita spera sa semneze un nou contract pana la expirarea suspendarii pentru dopaj Ne putem ajuta reciproc
ADVERTISEMENT

Alexandru Ioniță, mijlocașul echipei CFR Cluj, împrumutat la Astra Giurgiu, mai are de ispășit patru luni din suspendarea dictată de ANAD ca urmare a scandalului de dopaj în care a fost implicat. La toamnă, fotbalistul de 26 de ani speră să revină pe teren la echipa lui de suflet.

Mijlocașul ofensiv, pentru care campioana CFR plătea aproximativ un milion de euro în 2018 a fost considerat unul dintre cei mai talentați tineri jucători români.

ADVERTISEMENT

Posesor al unei tehnici desăvârșite și o viziune prin care destabiliza, în vremurile bune, apărările adverse, Alexandru Ioniță a intrat la un moment dat și în circuitul echipei naționale. Totul s-a năruit după transferul la CFR.

Când îi expiră suspendarea și ce echipă îi întinde o mână de ajutor

În acest moment Alexandru Ioniță se antrenează singur, fiind suspendat până pe 30 septembrie, din cauză că și-a administrat un tratament intravenos interzis de ANAD.

ADVERTISEMENT

Președintele Astrei, Dani Coman, a anunțat că la sfârșitul perioadei de împrumut fotbalistul se va întoarce la CFR Cluj, club cu care mai are contract până în vara anului viitor.

Este puțin probabil ca oficialii campioanei en titre a României să-și mai dorească să-l păstreze în lot după scandalul de dopaj astfel că, Ioniță s-ar putea întoarce la Rapid.

ADVERTISEMENT

”Suntem foarte interesați de Alex Ioniță, dar după perioada de suspendare. Îl așteptăm, dacă e undeva unde poate să renască, aici e locul. Poate peste un an. Ne putem ajuta reciproc, la noi va avea ușile deschise 100%”, a anunțat finanțatorul giuleștenilor, Victor Angelescu, la Digi Sport.

Problemele financiare și scandalul de dopaj

Alexandru Ioniță a ajuns la CFR Cluj de la Astra Giurgiu, dar nu s-a impus în trupa pregătită la acel moment de Dan Petrescu. A urmat împrumutul la Universitatea Craiva și ulterior la Astra.

ADVERTISEMENT

Revenirea la formația giurgiuveană ar fi trebuit să-i relanseze cariera, dar totul s-a năruit în toamna anului trecut. După ce patronul Ioan Niculae a refuzat să mai investească la echipă și restanțele s-au adunat cu nemiluita fotbaliștii s-au revoltat.

Alexandru Ioniță și coechipierii lui au refuzat să se mai prezinte la antrenamente. Cam în aceiași perioadă, Ioniţă, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto au fost fotografiaţi într-o clinică medicală în timp ce li se administrau vitamine intravenos, un tratament interzis de Agenția Națională Anti-Doping.

Suspendat provizoriu până la finalizarea investigaţiilor, alături de Fatai și Seto, Alex Ioniţă accepta să colaboreze, în ianuarie anul acesta, cu ANAD recunoscând că s-a dopat, chiar dacă a susținut că a făcut-o în necunoștință de cauză însă, nu a scăpat de suspendare.

ADVERTISEMENT