Sport

Povestea lui Măţan, eroul under 19. “Era să moară în vestiar!”

Alexandru Măţan a fost cel mai bun om al tricolorilor în partidele cu Grecia, Rusia şi Gibraltar, iar de fotbalistul lui Gică Hagi s-au interesat în perioada turneului naţionalelor under 19 foarte mulţi emisari ai unor cluburi din străinătate.
14.11.2017 | 18:55
Povestea lui Matan eroul under 19 Era sa moara in vestiar

Tricolorii Under 19 ai României s-au calificat la Turneul de Elită, câştigând toate cele trei meciuri din Grecia. Ultima partidă, cu Gibraltar, a fost un spectacol de goluri, 8-0, care a asigurat şi statutul de cap de serie la tragerea la sorţi. Eroul tricolorilor a fost Alexandru Măţan, jucătorul lui Hagi la Viitorul. Acesta a marcat golul decisiv contra Rusiei, 2-1, care a asigurat locul 1 în grupă, apoi a înscris de 4 ori în victoria cu Gibraltar.

FANATIK.RO a aflat că evoluţiile bune ale lui Măţan nu sunt deloc întâmplătoare, deoarece acestuia Gică Hagi i-a prezis de mult timp un viitor de mare fotbalist. Internaţionalul campionilor României a ajuns la Academia “Regelui” de la vârsta de 12 ani după ce fusese recomandat de la Petroşani. Astfel, după ce a fost testat de antrenorii de la centrul de copii şi juniori ai echipei lui Hagi, Alexandru Măţan a fost oprit la şcoala fostului căpitan al naţionalei României.

“S-a simţit rău în vestiar!”

Contactat de către FANATIK.RO, Paul Peniu, preşedintele Viitorului a dat asigurări că mijlocaşul lui Gică Hagi o să fie unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1 Betano. “Eu de vreo trei ani am tot atras atenţia asupra lui Măţan, iar pentru mine acest copil nu este deloc o surpriză. Noi ştim foarte bine ce produse avem în curte aici la Ovidiu. Pe Măţan îl avem la noi de la 12 ani şi vă pot spune că acest copil se anunţă unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care noi i-am scos.  A venit în urmă cu şase ani de la Petroşani, după ce ne-a fost recomandat de un antrenor.

Fie că a fost vorba de Ianis Hagi, Florinel Coman sau Tănase eu vă să spun că acest Măţan o să fie peste ei ca valoare. Este părerea mea şi am multe argumente. Acest copil a dat probe serioase ca să rămână la academia lui Hagi chiar dacă ne fusese recomandat de cineva de mare încredere. La Gică Hagi, dacă nu ai valoare nu eşti oprit în lot pentru nimic în lume. În Liga 1 Alexandru Măţan a debutat în acel meci în care din păcate a decedat pe teren Ekeng, Chiar dacă el a marcat încă de la jocul său de debut în Liga 1, Măţan s-a simţit rău în vesitar. Nu e uşor ca un copil de 16 ani să debuteze în prima divizie şi să vadă cum un fotbalist moare pe teren. Mai că era să moară şi el în vestiar de spaimă. Săracul nu îşi revenea. Colegii lui mai mari din echipă au încercat să îl facă să îşi revină, dar şi medicul echipei noastre l-a luat în îngrijire.

Măţan este un jucător polivalent şi poate să joace pe toate posturile de la mijlocul terenului în sus. Este foarte agil, iar rapiditatea de care dă dovadă prin execuţiile sale ne face să ne gândim că o să obţinem pe el cel mai mare preţ de transfer pentru un fotbalist de al nostru. Însă îi sfătuim acum pe impresari să mai aştepte şi să nu sară pe el  cu tot felul de oferte după evoluţile bune pe care le-a avut la echipa naţională Under 19″, a încheiat Peniu.

1 gol a înscris Măţan în Liga 1 Betano în acest sezon

150.000 de euro este cota lui Măţan pe transfermarkt

Tags:
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în...
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în același timp. Avertismentul dur al medicilor specialiști
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul...
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul 632 mondial: ”Urăsc acest sport din tot sufletul”
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Coşmar interminabil pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Cine vrea să...
Coşmar interminabil pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Cine vrea să îi ia fetele, după ce a fost aproape de moarte
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au...
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă...
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă a realizat ce era ascuns în el. A țipat la soție și copii să iasă din casă și a chemat poliția de urgență
Anunțul trist despre Florin Piersic! Durerea care l-a urmărit: Dacă aş putea, m-aş...
Anunțul trist despre Florin Piersic! Durerea care l-a urmărit: Dacă aş putea, m-aş întoarce...
Slana cu ceapă, un mare pericol. Explicațiile specialistului
Slana cu ceapă, un mare pericol. Explicațiile specialistului
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce...
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce se întâmplă cu copiii
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
„E jaful secolului”. Cum i-au furat hoții jumătate de milion de euro unei...
„E jaful secolului”. Cum i-au furat hoții jumătate de milion de euro unei femei de afaceri ruse
Puterea nebănuită a pisicilor. Ce boli pot detecta și vindeca felinele
Puterea nebănuită a pisicilor. Ce boli pot detecta și vindeca felinele
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română