Alexandru Maxim este unul dinte fotbaliștii de bază de la Gaziantep. Titular de drept în echipa pregătită de Erol Bulut, Alexandru Maxim a fost premiat înaintea partidei din Cupa Turciei cu Sariyer (scor 4-0), în care avea să facă spectacol.
Alexandru Maxim (32 de ani) a strâns 100 de partide pentru Gaziantep, iar mijlocașul român a fost premiat de turci înaintea meciului 101, din Cupă. Oficialii echipei din Turcia i-au oferit lui Maxim un tablou personalizat, înrămat, pe care este inscripționat numărul 100.
Momentul a fost distribuit de turci pe rețelele de socializare alături de un mesaj. „Alexandru Maxim, care a lăsat în urmă meciul cu numărul 100 în tricoul roș-negru, a primit o plachetă și un tricou cu numărul 100 și numele său. Suntem bucuroși să te avem alături de noi, Maestro!”, a fost mesajul clubului.
Alexandru Maxim a absentat la acțiunea din septembrie a echipei naționale, după ce i-ar fi anunțat neoficial pe membrii staff-ului tehnic, după înfrângerea usturătoare cu Muntenegru, că se retrage din lot, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
Fotbalistul român continuă să impresioneze în tricoul celor de la Gaziantep. Alexandru Maxim a pasat decisiv la 3 dintre cele 4 goluri ale formației pregătit de Erol Bulut în meciul din Cupa Turciei cu Sariyer, Liga 3.
Alexandru Maxim a intrat în minutul 58 pe teren, însă s-a remarcat în finalul meciului, în decurs de doar 7 minute. Mijlocașul ofensiv a pasat decisiv în minutul 78 la golul lui Figueiredo, care ducea scorul la 2-0.
În minutele 83 și 85, Alexandru Maxim a ieșit din nou la rampă și a asistat decisiv la golurile înscrise de Merkel și, din nou, Figueiredo. Ultima pasă decisivă a fost măiastră, un lob peste toată apărarea oaspeților.
Alexandru Maxim s-a transferat în vara lui 2020 la Gaziantep. Fotbalistul, rămas liber de contract după despărțirea de Mainz, avea să strângă 41 de goluri în 101 partide pentru Gaziantep.
De asemenea, Maxim s-a dovedit a fi un jucător altruist și a pasat decisiv de 18 ori în tricoul echipei din Turcia. În sezonul actual, Maxim a marcat de 3 ori și a pasat decisiv de alte 5 ori. În clasament, Gaziantep se situează pe locul 9, cu 15 puncte în 10 meciuri.
„A fost o înfrângere umilitoare. Am făcut un meci foarte slab, mult sub nivelul ce arătăm mulți dintre noi la club. Mai ales pe plan ofensiv. Am avut o prestație jalnică, din punct de vedere ofensiv nu am produs nimic. Nu am nicio explicație acum la cald. Este vina noastră, a jucătorilor. Ca și grup sunt jucători foarte buni care își doresc ca naționala să ajungă la un turneu final, dar pe teren nu arătăm asta”, declara Alexandru Maxim după înfrângerea din deplasare cu Muntenegru.