Alexandru Musi este „revelația” noului sezon din SuperLiga. Proaspăt ajuns la Dinamo de la FCSB, tânărul jucător s-a impus imediat în primul „11” al formației din Ștefan cel Mare și a reușit să marcheze chiar în „Eternul Derby”. Cât a contat religia în ascensiunea fotbalistului.
Ajuns în această vară la Dinamo, Alexandru Musi a demonstrat că este un fotbalist cu un potențial imens, acesta făcând diferența chiar în derby-ul cu fosta sa echipă, FCSB.
În cadrul FANATIK Dinamo, Alexandru Musi a dezvăluit că a trecut prin momente foarte grele în perioada în care nu juca la FCSB. Tânărul atacant susține că a ajuns în acest punct prin ajutorul lui Dumnezeu, credința sa fiind puternică.
„Când mergeam înainte acasă, nu mă simțeam bine. Mergeam acasă și știam că am jucat 5 sau 10 minute, ori deloc… A doua zi mă trezeam și mergeam la antrenament. Trebuia să rămân focusat pe treaba mea, să-mi aștept șansa și știam că, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă muncesc, șansa mi se va da și trebuie să profit de ea”, a declarat Alexandru Musi.
Întrebat de moderatorul Cristi Coste de partea spirituală, Alexandru Musi a mărturisit că încearcă să ajungă în fiecare zi de joi la biserică. Fotbalistul s-a inspirat de la familie, dar și de la iubita lui, Antonia, care este foarte credincioasă.
„(n.r. – Ești un tip credincios?) Da, sunt foarte credincios! Încerc să merg în fiecare joi la biserică. Credința vine din familie, dar și iubita mea este foarte credincioasă și, când am cunoscut-o, m-am dat după ea.
Ea merge în fiecare joi la biserică. Acum mă ia după ea la biserică. După meci, Antonia (n.r. – iubita lui) m-a felicitat și era foarte fericită pentru ce mi se întâmplă la Dinamo”, a adăugat Alexandru Musi.