Tânărul în vârstă de 28 de ani, care este de profesie terapeut, a avut un moment de-a dreptul halucinant. Concurentul de la Pro TV a încercat să ofere un număr special, dar nu prea i-a ieșit.
Mihai Bobonete, actorul și juratul de la „Românii au talent” 2022, a urcat pe scena emisiunii pentru a fi „purificat” de Alexandru Pârgaru, însă s-a ținut de glume.
Dialogul dintre cei doi a fost unul neașteptat asta pentru că vedeta din serialul „Las Fierbinți” nu a vrut deloc să-l lase pe tânăr să se desfășoare în largul său.
Alexandru Pârgaru a venit la „Românii au talent” 2022 pentru a oferi publicului din cunoștiințele sale și pentru a vorbi despre divinitate, doar că a eșuat.
Concurentul a încercat să-l calmeze pe Mihai Bobonete și să-l facă să repete după el anumite cuvinte, însă juratul de la Pro TV nu a fost dispus să lase garda jos.
Actorul nu a vrut să glumească despre cele sfinte, mărturisind că este o persoană credincioasă. La final a declarat că nu mai are energie pentru nimic. În plus, nu mai e dispus să urce deloc pe scenă.
Bobonete: Tu ești mână în mână cu cel de Sus?
Alexandru Pârgaru: Noi toți suntem mână în mână cu cel de Sus.
Bobonete: Aveți cinci minute să vorbim despre Domnul Nostru Iisus Hristos?
Alexandru Pârgaru: Am de spus multe pentru cine are să asculte. Invit aici alături de mine pe domnul Bombonel.
Bobonete: Oh, my God. Nu am cum să refuz un om care a venit aici cu atâta bunătate, vorbește de Dumnezeu, de Iisus, de asta, ce poate să mi se întâmple…
Alexandru Pârgaru: Eu aici nu fac miștouri, nu fac glume, nu fac divertisment, sunt lucruri foarte divine și serioase. Namaste, acest salut venit din limba tibetană este un salut al călugărilor și se traduce: Divinul din mine salută, respectă și iubește divinitatea din tine.
Bobonete: Dar ce te faci cu mine dacă eu sunt cu extraterești, cu alte alea?
Alexandru Pârgaru: Adică dacă nu credeți în Dumnezeu sau ce?
Bobonete: Nu știu, dacă nu cred în Dumnezeu ca tine.
Alexandru Pârgaru: Unul dintre cei mai mari atei ai istoriei omenirii, Blaise Pascal.
Bobonete: Stop! A zis așa: Dacă aleg să cred în Dumnezeu, iar la finalul vieții se va dovedi că Dumnezeu nu există, nu am pierdut nimic, dar dacă aleg să cred în Dumnezeu, iar la finalul vieții observ că el a existat, atunci am câștigat tot.
Alexandru Pârgaru: Ați știut, cinste dumneavoastră.
Bobonete: Ai vreun cristal la tine pentru dureri de măsea?
Alexandru Pârgaru: Nu glumesc cu așa ceva. Există pentru orice durere, orice cristal, dar nu eu nu fac glume cu așa ceva, repet.
„Mă, cu ce i-am greșit eu? De ce a venit omul ăsta peste mine? M-a luat pe mine, eu fiind un om credincios la rândul meu, mă ducea într-o zonă în care nici nu puteam să glumesc, dar eu nu glumesc despre Dumnezeu și despre cele sfinte, că așa m-au învățat ai mei.
Mă gândeam că ar trebui să îmi folosesc umorul să ies din situația aia penibilă în care mă aflam, dar când încercam să fac o glumă, omul îl aducea pe Dumnezeu și pe Iisus, na, mai fă glume!
Că babele de acasă dacă se uită când eu zic ce cauți tu cu lumina lui Iisus, scuipă televizorul și zic, de aia l-au adus pe grasul ăsta ca să îmi strice mie Sfânta Liturghie de duminică. Nu m-am băgat acolo”, a spus Mihai Bobonete la finalul numărului lui Alexandru Pârgaru.