Oțelul Galați a pierdut meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj, în restanța din etapa a 6-a a SuperLigii. Formația lui Dorinel Munteanu a ajuns la 10 meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile. Damjan Djokovic a marcat singurul gol al partidei în minutul 18.
După un start bun de sezon, Oțelul Galați a coborât până pe locul 9 în ierarhie, cu 20 de puncte după 16 meciuri. Dorinel Munteanu a cedat după fluierul de final al meciului Oțelul – CFR Cluj. „Neamțul” a dat cu legitimația de pământ. Alexandru Pop este încrezător că Oțelul va pune capăt crizei de rezultate.
„Trecem printr-o perioadă foarte proastă. Am început extrem de bine sezonul, foarte promițător, am dat încredere tuturor că putem mai mult, dar se pare că ne-am pierdut undeva pe drum. Până la urmă tot noi o vom rezolva.
Tot noi o să o rezolvăm pentru că altcineva nu vine să joace în locul nostru. Trebuie să ne adunăm, să ridicăm capul, să ne regăsim în vestiar. Bineînțeles că suporterii sunt supărați.
I-am obișnuit cu altceva la începutul sezonului, alte obiective. Ultimele meciuri nu le dau nici lor încredere să mai vină la stadion. Însă a fost luni seara, a fost frig, poate ăsta a fost unul dintre motive pentru care au fost mai puțini suporteri”, a declarat Alexandru Pop, la flash-interviu.
Oțelul Galați și CFR Cluj s-au întâlnit de 13 ori în istorie pe terenul moldovenilor. Formația antrenată de Dorinel Munteanu a reușit să câștige o singură dată acasă contra „feroviarilor”, scor 1-0 pe 7 martie 2010. În rest, s-au bifat 3 rezultate de egalitate și 9 victorii ale clujenilor.
De asemenea, meciurile cu CFR Cluj sunt întotdeauna speciale pentru Dorinel Munteanu. „Neamțul” și-a început cariera de antrenor principal chiar pe banca formației din Gruia. În sezoanele 2005-2006 și 2006-2007, Dorinel Munteanu a fost la CFR Cluj în postura de jucător-antrenor.
În ultimele 6 meciuri, Oțelul Galați a înregistrat 5 eșecuri în toate competițiile. Ultima victorie a echipei lui Dorinel Munteanu a fost pe 30 august, scor 2-0 cu Sepsi Sf. Gheorghe pe propriul teren.
În etapa următoare, Oțelul Galați o va înfrunta pe Farul Constanța în deplasare, după meciurile echipei naționale. Dorinel Munteanu a anunțat după înfrângerea cu CFR Cluj că le va da liber jucătorilor.