News

Alexandru Rafila, acuze dure în plină pandemie COVID-19! „DSP-urile sunt conduse de persoane care nu au studii”

03.08.2020 | 13:05
Alexandru Rafila acuze dure in plina pandemie COVID19 DSPurile sunt conduse de persoane care nu au studii
ADVERTISEMENT

Alexandru Rafila a lansat mai multe acuze dure în plină pandemie COVID-19! Astfel, reprezentantul României la OMS spune că Direcțiile de Sănătate Publică ”nu pot să gestioneze la timp situația” din cauza faptului că ”sunt conduse multe dintre ele de persoane care n-au studii medicale”.

„Nu știu dacă sunt de formă, dar nu pot să gestioneze la timp situația și timpul, de multe ori, e un factor determinant în controlul acestui tip de situație.

ADVERTISEMENT

Acțiunile DSP-urilor trebuie să limiteze răspândirea infecției. Sigur, nu critic pe nimeni, dar este rezultatul unei activități de 15 ani, în care, după ce au fost reorganizate și instruite direcțiile de sănătate publică, au trecut într-un curs de deprofesionalizare accentuată.

Alexandru Rafila, atac la adresa DSP-urilor

Sunt conduse multe dintre ele de persoane care n-au studii medicale și, din cauza asta, cred că lucrurile au nevoie de o restructurare. E greu în timpul bătăliei să recurgi la așa ceva, dar nici nu poți să te uiți impasibil că DSP-urile nu au capacitate”, a declarat Alexandru Rafila la B1TV.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, Rafila spune că măsurile luate de autorități pentru zonele de litoral și de munte nu sunt printre cele mai fericite.

„Cu cât oamenii interacționează un timp mai îndelungat, cu atât riscul de transmitere e mai mare. Asta e filosofia.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, cred că Guvernul trebuia să arate că ia niște măsuri, că nu putea să asiste, așa, impasibil la creșterea numărului de cazuri. Ați văzut că noi avem această creștere de vreo opt săptămâni, dacă am socotit eu bine.

După 1 iunie au început să crească cazurile și n-au fost foarte multe măsuri luate în această perioadă. Atunci cred că ei au încercat să găsească o soluție pentru zone mai aglomerate, unde s-a demonstrat că se transmite boala.

ADVERTISEMENT

Mă refer la zone aglomerate, gen faleze, unde oamenii se înghesuie într-un anumit interval orar și chiar se transmite boala”.

Alexandru Rafila nu a ezitat și a recunoscut că persoanele care merg în această perioadă pe litoral se expun destul de mult riscului de infectare.

”Cunosc multe persoane care au fost pe litoral, și s-au întors infectate de pe litoral. Probabil că și chestiunea legată de programul teraselor a urmat aceeași logică. În afară de aceste două măsuri – că până la urmă discutăm de două măsuri, mască în aer liber acolo unde este aglomerat și reducerea programului teraselor, (…)

(….) cred că în unele regiuni, eu așa am sesizat, că nu este generală măsura, ci în anumite locuri, și depinde de autoritatea locală dacă aplică sau nu aplică această măsură – probabil că trebuie să avem o discuție și despre capacitatea sistemului de sănătate publică de a identifica cât mai rapid persoanele infectate, contacții acestora și să poată să realizeze izolarea lor încât boala să nu se extindă”, a mai spus Alexandru Rafila.

 

 

ADVERTISEMENT