News

Alexandru Rafila, avertisment îngrijorător despre campania de vaccinare. De ce ar putea scădea rata vaccinării

11.04.2021 | 20:26
Alexandru Rafila avertisment ingrijorator despre campania de vaccinare De ce ar putea scadea rata vaccinarii
ADVERTISEMENT

Reprezentantul OMS al României, Alexandru Rafila, explică de ce ar putea scădea rata vaccinării, până la sfârșitul lunii iulie. Ținta propusă, de 10 milioane de vaccinări, ar putea să fie atinsă mai târziu decât se anticipase. Este de așteptat ca în următoarea perioadă să scadă numărul solicitanților.

Alexandru Rafila explică de ce inversarea tendinței și scăderea numărului celor care se vor vaccina va putea face ca listele de așteptare să nu mai fie utilizate.

ADVERTISEMENT

Rata vaccinărilor ar putea scădea

“31 iulie este o dată bună pentru vacanțe, dar nu pentru ținta de 10 milioane de vaccinați. Lumea trebuie să înțeleagă că vaccinarea este o șansă. Este nevoie de o strategie de comunicare comună la nivelul UE pentru abordarea situației cu AstraZeneca. Crește neîncrederea populației și nu ne dăm seama în ce situație favorabilă suntem, în condițiile în care în mai puțin de un an marii producători au venit cu patru vaccinuri”, a declarat Rafila, conform Antena3.

Rafila a ținut să precizeze că, până acum, la noi în țară nu au fost înregistrate cazuri de tromboze, după administrarea a 400 de mii de doze a vaccinului AstraZeneca.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu a stabilit ținta de 10 milioane de vaccinări, pentru că atunci s-ar putea redeschide în totalitate întreaga economie. În luna aprilie sunt așteptate 8,3 milioane de doze de vaccin. Până la sfârșitul lunii mai ar urma ca numărul total de vaccinări să fie între 5 și 6,5 milioane de români. O cifră de peste 5 milioane de vaccinări ar putea restabili echilibrul economic al țării în totalitate.

“Numărul de cazuri zilnic nu este real”

“Noi aveam în secțiile ATI mai puțini pacienți în luna noiembrie, dar aveam 10.000 de cazuri pe zi. Asta înseamnă că în luna noiembrie lucrurile se desfășurau mai bine, în momentul de față se desfășoară foarte prost testarea. Repetăm acest lucru de luni de zile.

ADVERTISEMENT

Acest val trei ar putea să țină cam șase săptămâni, când sper să mergem pe un val descrescător. Noi aparent suntem pe un platou, la 6000-6500 cazuri raportate zilnic, dar vedem secțiile de terapie intensivă sunt din ce în ce mai pline.

Țări care aveau situații similare cu a noastră, la ATI, raportau zilnic 18.000 de cazuri, nu 6000 de cazuri cum facem noi”, a declarat Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT