News

Alexandru Rafila avertizează după explozia cazurilor: ”Ar trebui ca în al 12-lea ceas să ne trezim și să ii îndemnăm și pe alții să respecte regulile”

25.06.2020 | 13:48
Alexandru Rafila avertizeaza dupa explozia cazurilor Ar trebui ca in al 12lea ceas sa ne trezim si sa ii indemnam si pe altii sa respecte regulile
ADVERTISEMENT

Alexandru Rafila transmite un avertisment sever după explozia cazurilor de Covid-19 din România ultimelor 24 de ore.

În opinia medicului, cetățenii ar trebui să conștientizeze pericolul pandemiei și să respect normele de igienă impuse în starea de alertă.

ADVERTISEMENT

Dr. Rafila nu e deloc optimist în perspectiva sezonului cald și spune că numărul de cazuri s-ar putea să nu scadă.

Avertismentul lui Alexandru Rafila după explozia cazurilor: ”Ar trebui ca în al 12-lea ceas să ne trezim”

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, o personalitate avizată în domeniul medical din țara noastră, s-a arătat îngrijorat de ultima raportare a cazurilor de Covid-19.

ADVERTISEMENT

Medicul spune că oamenii ar trebui ca din proprie inițiativă să fie precauți în această perioadă în care contaminările sunt pe un vizibil trend ascendent.

”Ar trebui să analizăm tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni. 3-5% dintre probe au fost pozitive. Azi (n.r. joi, 25 iunie), procentul este de 4% dintr-un număr ceva mai mare, de peste 12 mii de teste.

ADVERTISEMENT

Nu sunt așa de optimist, că numărul de cazuri va scădea după relaxare. Cred că o contribuție la creșterea numărului de cazuri o constituie comportamentul fiecăruia dintre noi care condiționează evoluția la nivel național.

Ar trebui ca în al 12-lea ceas să ne trezim și să ii îndemnăm și pe alții să respecte regulile stricte, să evităm aglomerația, să purtăm masca, să ne spălăm pe mâini. Cred că e momentul să înțelegem că nu ar trebui să ne impună nimeni nimic și să facem asta din proprie inițiativă.

ADVERTISEMENT

Pericolul nu a trecut, dar vrem să credem că na-am antrenat pentru a limita transmiterea acestei boli în sezonul cald.”, a spus dr. Rafila la Digi24.

Rafila: ”Efectul măsurilor de relaxare e unul defavorabil”

În opinia medicului Rafila, măsurile de relaxare ar putea avea un efect nociv dacă ele nu sunt însoțite de o respectare a măsurilor de distanțare și a celor de igienă.

”Efectul măsurilor de relaxare este defavorabil dacă le tratăm într-un mod mai puțin responsabil. Prevenirea bolii se face prin trei lucruri simple. Dacă acestea sunt respectate, cred că putem asista la o stabilizare a numărului de cazuri noi.”, a adăugat reprezentantul României la OMS.

ADVERTISEMENT