News

Alexandru Rafila, revoltat de scăderea numărului de teste COVID: „Este anormal. Există un blocaj undeva”

24.11.2020 | 17:43
Alexandru Rafila revoltat de scaderea numarului de teste COVID Este anormal Exista un blocaj undeva
ADVERTISEMENT

Chiar dacă datele din ultimele zile indică o scădere semnificativă a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2 pe teritoriul țării noastre, nu trebuie să ne bucurăm la gândul că autoritățile au reușit în sfârșit să țină epidemia sub control. O spune chiar medicul Alexandru Rafila, remarcând, totodată, existența unuifenomen ciudat”: numărul de teste pentru depistarea persoanelor infectate scade la rândul său pe zi ce trece.

În plus, România a ajuns, potrivit specialistului, statul membru al Uniunii Europene cu cea mai mică proporţie a cazurilor pozitive din testele efectuate, ceea ce demonstrează cu vârf și îndesat că „există un blocaj undeva”.

ADVERTISEMENT

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7.753 de noi cazuri de îmbolnăvire, din 30.740 de teste prelucrate, în timp ce 196 de persoane s-au stins în urma infectării cu agentul patogen. De asemenea, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați la ora redactării acestei știri 1.204 pacienți cu forme grave ale bolii.

Alexandru Rafila susține că DSP-urile nu sunt încurajate să testeze pentru COVID-19

S-a întâmplat un fenomen ciudat: brusc numărul de teste s-a stabilizat, între ghilimele. Am ajuns să testăm la fel atunci când aveam 10.000 de pacienţi infectaţi zilnic, ca şi atunci când aveam 5.000 de pacienţi.

ADVERTISEMENT

Mai mult, astăzi am aflat cu surprindere că chiar a început să scadă numărul de teste destul de mult, a scăzut într-o singură zi cu 20%, astăzi am avut aproape 8.000 de cazuri, am avut doar 30.000 de teste, ceea ce este anormal, pentru că, de fapt, există un blocaj undeva.

Unde este acest blocaj? Blocajul cred că este undeva în zona Direcţiilor de Sănătate Publică care nu sunt încurajate să investigheze toate focarele epidemiologice, să identifice contacţii, să vadă dacă există cea mai mică simptomatologie care ar trebui să ducă la efectuarea unui test.

ADVERTISEMENT

Pentru că toate ţările care au ajuns să controleze într-adevăr pandemia au făcut acest lucru: cu cât a crescut numărul de cazuri a crescut testarea şi acest lucru a permis izolarea celor infectaţi şi oprirea transmiterii.

Oprirea transmiterii doar prin măsuri nemedicale – carantină în diverse oraşe, închiderea şcolilor, închiderea pieţelor – nu este o soluţie pentru că ea afectează, de multe ori, fundamentele societăţii. Sigur că într-o criză majoră iei măsuri extreme, nimeni nu spune lucrul ăsta, că nu se poate face, dar trebuie să fim raţionali şi să dezvoltăm acele zone ale sănătăţii publice care pot să ducă la controlul pandemiei.

ADVERTISEMENT

Am ajuns pe locul 1 în Uniunea Europeană la proporţia cazurilor pozitive. Ieri, de exemplu, (n.r. luni, 23 noiembrie) a fost de peste 40% proporţia testelor pozitive. Asta ce-mi arată? Că am luat la persoane simptomatice, dar nu m-am dus la nimeni din jurul lor, cam jumătate erau pozitivi, dar lucrul ăsta este foarte periculos, pentru că eu nu reuşesc să testez pe cine trebuie”, a declarat Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT