News

Alexandru Rafila, sceptic cu privire la decizia închiderii școlilor: „Vor fi consecințe asupra acestei generații”

06.11.2020 | 12:24
Alexandru Rafila sceptic cu privire la decizia inchiderii scolilor Vor fi consecinte asupra acestei generatii
ADVERTISEMENT

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și candidat PSD la alegerile parlamentare, nu crede că închiderea școlilor în totalitate este cea mai bună alegere. Acesta a menționat diferențele dintre măsurile adoptate de alte state europene și restricțiile care vor fi impuse la noi cu privire la funcționarea instituțiilor de învățământ.

Rafila a menționat că este de acord cu impunerea anumitor măsuri pentru a limita efectele pandemiei și a reduce numărul de infectări, lăudând deciziile de a restricționa circulația pe timpul nopții și de a decala programul de lucru în instituții și firme.

ADVERTISEMENT

Acesta nu este, însă, de acord și cu deciziile privitoare la studiul exclusiv online și pentru toți copiii din țara noastră, el spune că aceste lucruri vor avea consecințe pe termen lung și vor afecta modul în care cei mici se vor dezvolta.

Alexandru Rafila nu este de acord cu școala online și închiderea unor piețe, dar susține restul restricțiilor

„Pe de o parte, desfășurarea cursurilor școlare în marea majoritate a țărilor din UE, dacă ne referim la învățământul primar, observ că acolo continuă școala, pentru că trebuie să punem totdeauna în balanță beneficiul pentru sănătatea publică, dar și impactul foarte serios asupra modului de educare și mai ales de dezvoltare a copiilor în această perioadă.

ADVERTISEMENT

Cu cât prelungim această situație de închidere efectivă a școlilor mult timp, cred că vor fi consecințe asupra acestei generații, mai ales că școala exclusiv online nu oferă suficiente elemente și pentru învățare și pentru dezvoltare”, a spus reprezentantul României la OMS într-un interviu pentru rfi.ro.

Candidatul PSD la alegerile parlamentare a mai notat și că, în opinia dumnealui, nu este foarte eficientă măsura închiderii piețelor. „În ceea ce privește decizia de închidere a piețelor, sigur, este o măsură care poate fi discutată, dar trebuie totdeauna să oferi oamenilor alternative. Adică dacă închizi piețele și supraaglomerezi de exemplu hypermarketurile, e bine să existe un echilibru între hyperpermarketuri și piețe.

ADVERTISEMENT

Hyperpermarketurile sunt de asemenea spații închise și important este să nu se creeze aglomerație și atunci în principiu ar trebui să oferi cât mai multe locuri din care oamenii să-și procure alimentele, nu să diminuezi numărul lor, dar sigur, asta e opinia mea personală”, menționează acesta în cadrul interviului respectiv.

Alexandru Rafila laudă deciziile autorităților de a impune anumite restricții: „era timpul să fie luate anumite măsuri, asta este pentru toată lumea foarte clar, având în vedere evoluția situației epidemiologice, numărul mare de cazuri noi și mai ales ocuparea secțiilor de Terapie Intensivă, creșterea numărului de decese, care în mod evident sunt preocupante și cu siguranță, acest trend crescător va continua și în perioada următoare, pentru că măsurile nu își pot face efectul imediat”.

ADVERTISEMENT

El a mai explicat și că „limitarea circulației în timpul nopții e o măsură luată de foarte multe state din UE, pentru că reduce interacțiunile legate de diverse evenimente, petreceri și așa mai departe, care se prelungesc. În ceea ce privește celelalte măsuri, eu aș aprecia o măsură pe care de fapt, eu am tot menționat-o și am recomandat-o începând din luna septembrie, decalarea programului de lucru la toți angajatorii, ceea ce va duce la diminuarea aglomerației în mijloacele de transport în comun, având în vedere că mijloacele de transport în comun reprezintă principala sursă de transmitere a bolii, mai ales în orașele mari”, scrie sursa citată anterior.

ADVERTISEMENT