ADVERTISEMENT
News

Alexandru Rafila: ”Sunt condiții de criză, de război”. Ce soluții are pentru sistemul surpaaglomerat

Autor: Robert Cristea | 16.11.2020 | 08:10
Alexandru Rafila: ”Sunt condiții de criză, de război”. Ce soluții are pentru sistemul surpaaglomerat
Alexandru Rafila Sursa foto: hepta.ro

Alexandru Rafila consideră că în perioadă următoare e nevoie de ”măsuri excepționale” pentru că suntem în ”condiții de criză, de război”.

ADVERTISEMENT

Acesta a declarat că este o nevoie urgentă ca ”majoritatea spitalelor să primească pacienți” infectați cu noul coronavirus pentru că sistemul sanitar nu mai face față.

”Dar lucrul acesta trebuie făcut de urgenţă pentru că la cât de supraaglomerat e sistemul, ori se întâmplă ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, ori ajungem la supraaglomerare mai mare”, a spus Rafila la Antena 3.

Alexandru Rafila: Orice sistem are o limită

„În primul rând eu cred că sistemul e foarte expus în momentul de faţă, fiindcă această presiune pe care nu pune cineva, dar pacienţii care se prezintă la spital trebuie trataţi, vă daţi seama că orice sistem are o limită.

ADVERTISEMENT

În condiţii de criză, de război, pentru că se poate spune că e un război cu această boală, măsurile sunt excepţionale. În ceea ce priveşte procedurile, dacă au fost îndeplinite sau nu, ele trebuie respectate categoric”, a declarat Alexandru Rafila.

România traversează cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei. Sunt tot mai multe cazuri grave, iar secțiile de terapie intensivă (ATI) sunt umplute până la refuz.

„Am fost în Bacău şi acolo au avut ideea de a coordona activitatea pentru ca fiecare spital să primească pacienţi COVID, sigur pe circuite separate.

ADVERTISEMENT

Dar lucrul acesta trebuie făcut de urgenţă pentru că la cât de supraaglomerat e sistemul, ori se întâmplă ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, ori ajungem la supraaglomerare mai mare”, a adăugat membrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Duminică au fost raportate aproximativ 7.000 de infectări și 113 decese. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.996. Dintre acestea, 1.169 sunt la ATI.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT